Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, a avut o întâlnire, vineri, cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene acreditaţi la Bucureşti, ocazie cu care a subliniat necesitatea acordării în continuare a sprijinului multidimensional pentru Ucraina şi a unei susţineri europene puternice pentru Republica Moldova, transmiţând şi angajamentul României pentru finalizarea procesului de aderare la spaţiul Schengen.
Odobescu s-a întâlnit cu ambasadorii statelor UE. Care au fost principalele discuții?
Potrivit unui comunicat al MAE, evenimentul a fost organizat de Ambasada Regatului Belgiei în România, în contextul deţinerii Preşedinţiei rotative a Consiliului UE.
Ministrul de Externe a evidenţiat relevanţa continuării acordării sprijinului consistent, multidimensional din partea UE pentru Ucraina şi a accentuat importanţa menţinerii unei abordări unitare şi coordonate la nivel european, ca răspuns la evoluţiile complexe de securitate din regiune, arată sursa citată.
Citește și: Rusia a ucis 349 de români care luptau de partea Ucrainei. Moscova a recunoscut oficial măcelul
Totodată, ministrul Odobescu a subliniat necesitatea unei susţineri europene puternice a Republicii Moldova, în vederea consolidării rezilienţei sale, "în condiţiile în care acest stat este puternic afectat de consecinţele războiului din Ucraina şi de acţiunile de destabilizare ale Rusiei".
Luminiţa Odobescu a menţionat şi importanţa consolidării securităţii la Marea Neagră, "o componentă importantă a dimensiunii de securitate a statelor din regiune".
Ea a reiterat sprijinul României pentru avansarea procesului de aderare la UE pentru Ucraina şi Republica Moldova, arătând importanţa adoptării cât mai rapide la nivelul Consiliului a cadrelor de negociere cu cele două state şi organizarea primelor Conferinţe interguvernamentale politice cu acestea până la finalul mandatului Preşedinţiei belgiene a Consiliului UE.
Ministrul a reiterat necesitatea susţinerii integrării europene a statelor din Balcanii de Vest.
Conform MAE, oficialul român a reafirmat sprijinul pentru consolidarea interoperabilităţii şi complementarităţii cu NATO şi pentru întărirea bazei tehnologice şi industriale a sectorului european de apărare.
Citește și: EXCLUSIV Reacția bizară a MAE după ce Rusia s-a lăudat că a ucis 349 români: "Dezinformare"
În privinţa situaţiei din Orientul Mijlociu, Luminiţa Odobescu a exprimat preocuparea faţă de evoluţiile dramatice din regiune, subliniind necesitatea ca, împreună cu partenerii internaţionali, să se identifice soluţii viabile pentru o pace durabilă în regiune, pentru eliberarea imediată a tuturor ostaticilor şi ameliorarea situaţiei civililor grav afectaţi de criza umanitară din Fâşia Gaza.
Ministrul Afacerilor Externe a mai subliniat angajamentul României de a continua demersurile în vederea finalizării procesului de aderare a României la spaţiul Schengen, mulţumind partenerilor europeni pentru sprijinul acordat ţării noastre pe durata acestui proces, mai arată MAE.