Excepţie vor face societăţile care gestionează termoficarea şi iluminatul public. El a dat exemplul Administraţiei Lacuri Parcuri şi Agrement Bucureşti (ALPAB), a cărei activitate este dublată de trei companii municipale - una pentru arbori, una pentru parcuri şi una pentru agrement.
„Vor fi desfiinţate, dar răspunsul ăsta are nişte nuanţe. De exemplu, Termoenergetica a preluat funcţiunea fostului RADET şi atunci Termoenergetica trebuie să rămână, evident să fie restructurată, funcţionalizată.
Iluminatul public, de asemenea. Multe din celelalte trebuie desfiinţate şi oamenii duşi înapoi către administraţiile din care de fapt provin.
De exemplu, avem ALPAB-ul, care se ocupa de spaţii verzi şi de parcuri şi lui îi corespund trei companii municipale: una pentru arbori, una pentru parcuri şi una pentru agrement. Toţi oamenii ăştia trebuie duşi înapoi în ALPAB şi după aceea trebuie restructurat ALPAB-ul. În felul ăsta, cel puţin câştigăm, nu mai plătim salariile consistente ale directorilor şi ale Consiliilor de Administraţie din aceste companii”, a spus el.
Nicuşor Dan şi-a depus candidatura duminică pentru alegerile din 27 septembrie.
El a prezentat ce lucruri se pot face face într-un mandat și în două.
„Sunt lucruri care se pot face într-un mandat, sunt lucruri care nu se pot face într-un mandat. De exemplu, nu poţi să faci într-un mandat să ajungi să ai întreaga flotă de transport în comun electrică, dar poţi să faci paşi importanţi în direcţia asta.
Metroul de suprafaţă poţi să-l faci într-un mandat şi aici e vorba de o colaborare cu Ministerul Transporturilor şi cu Ministerul Fondurilor Europene.
Să schimbi 50 de kilometri, că noi avem o reţea de aproximativ 150 de kilometri, în care 100 de kilometri de tramvai sunt modernizaţi, 50 nu sunt modernizaţi, să-i modernizezi pe cei 50 poţi să faci într-un mandat.
Să cumperi 200 de tramvaie poţi să faci într-un mandat. Să faci semaforizare inteligentă asta se face chiar mai repede, în doi ani şi jumătate.
Să rezolvi problema termoficării nu se face într-un mandat, dar poţi să schimbi 300-400 de kilometri într-un mandat şi începând cu locurile despre care specialiştii ştiu că sunt cele mai vulnerabile la avarii, deci poţi să îmbunătăţeşti considerabil calitatea serviciului de termoficare.
Poţi să faci, asta poţi să faci în doi ani, registrul spaţiilor verzi, în sensul că toate spaţiile verzi, cele care aveau destinaţia de spaţiu verde în planurile de sistematizare comuniste să le identificăm, pentru ca ele să nu mai fie retrocedate, în special spaţiile verzi dintre blocuri, să le identificăm astfel încât să nu mai fie retrocedate şi să le includem în Planul Urbanistic General ca spaţii verzi, astfel încât să le garantăm statutul ăsta pentru totdeauna”.