Nicuşor Dan spune că nu se va implica în campania pentru alegerile de la Primăria Capitalei


Preşedintele Nicuşor Dan spune că nu se va implica în campania electorală care va avea loc pentru alegerile de la Primăria Capitalei.
Întrebat când ar trebui să aibă loc scrutinul, șeful statului a declarat: „Eu mi-aș dori ca ele (n.n.: alegerile locale din Bucureşti) să fie cât mai repede, dar bineînțeles: nu aș vrea ca acest subiect să altereze colaborarea care există în momentul ăsta în coaliție.
Deci tot timpul, pentru că suntem în situația asta în care avem nevoie de stabilitate – suntem cumva toți într-o barcă și n-avem voie să o zgâlțâim prea mult, ca să nu cădem cu toții”.
Nicuşor Dan nu se va implica în campania pentru noul primar general
Potrivit lui Nicușor Dan, în interiorul Coaliției există în continuare discuții privind calendarul organizării alegerilor.
„Sunt multe discuții pe tema asta în Coaliție, unele cu mine, unele fără mine (legat de faptul dacă vor fi organizate alegerile iarna sau la primăvară- n.r.)”, a explicat el.
Întrebat dacă se va implica în campania electorală pentru funcția de primar general al Capitalei, președintele a fost tranșant: „Nu”.
Citeşte şi: Nicușor Dan: Pentru moment, această coaliţie ţine. Asta este evaluarea mea
Nicușor Dan a vorbit și despre relația cu premierul Ilie Bolojan, pe care o consideră una „corectă”.
„Relația cu Ilie Bolojan este o relație corectă, chiar azi am vorbit la telefon pe programul SAFE”, a spus Nicușor Dan.
Nicușor Dan a adăugat că, dincolo de diferențele de opinii, ceea ce contează pentru România este buna funcționare a coaliției de guvernare și stabilitatea instituțională.
Citeşte şi: Președintele Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei în alegeri: „Agresiuni de natură cibernetică”
„Ce contează în politica din România e că avem o coaliție care funcționează și avem o relație între președinte, guvern, parlament, în care nu sunt tensiuni.
Ce e important e că România, într-o perioadă în care are nevoie de stabilitate, are stabilitate”, a afirmat primarul, conform antena3.ro.
Nicuşor Dan nu se va implica în campania pentru noul primar general - Foto: INQUAM PHOTOS/George Călin
Acesta a precizat că actuala coaliție are deja două luni și jumătate de funcționare și a trecut prin Parlament un prim pachet de măsuri, și „e foarte probabil să treacă și al doilea pachet de măsuri”.
„Asta contează. Ce spun oamenii în relația dintre ei nu contează, e mai puțin important”, a concluzionat Nicușor Dan.