VIDEO Nicușor Dan, vizită oficială în Franța. Ce a vorbit cu Marcon și cu primarul Parisului?
Nicușor Dan se află în prima sa vizită oficială în Franța. Președintele a avut întâlnire cu președintele Macron, la Palatul Élysée, dar a avut și alte întâlniri printre care și cu primarul Parisului.
Președintele Nicușor Dan se află, în aceste zile, într-o vizită de lucru în Franța. Șeful statului a fost primit, marți după-amiază, de omologul său francez, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée.
Șeful statului rămân a susținut o conferință de presă.
Nicușor Dan, declarații de ultimă oră din Franța. Ce a vorbit cu Marcon?
Principalele declarații:
Relațiile dintre România și Franța nu sunt relații bileterale normale. avem o istorie. Am avut discuții cordiale.
Am vorbit evident de securitate, Franța este parte importantă din sistemul de securitate al României. Am discutat de Marea Neagră, un obiectiv important al României.
Am vorbit de industria de apărare, în contextul SAFE. Avem deja investiții franceze în industria românească de apărare, cum ar fi IAR Ghimbav.
Suntem deja în treia etapă. Am avut o etapă în care cumpăram și nu ceream nimic, după care ceream ca o parte din producție să fie în România. Acum cu programul SAFE vrem ca investițiile pe care le aduce să se transforme în investiții permanente, care nu doar să satisfacă comenzile armatei ci chiar să fie companii care să exporte și să fie viabile și după ce se întrerupe comanda României.
Am vorbit de economie, de investițiile franceze în România.
Președintele Macron a subliniat că în imensa majoritate investițiile franceze sunt pe termen lung, și nu investiții speculative, cum mai avem.
Am vorbit de Moldova, am constatat că pozițiile noastre sunt aliniate.
Am vorbit despre celelalte teme, avem un Consiliu European cu mai multe teme, bugetul multianual, sprijinul pentru Ucraina etc.
Am împărtășit experiența în ce privește războiul hibrid inclusiv partea de dezinformare și am agreat că putem învăța unii de la alții.
Președintele Nicușor Dan a amintit că a avut o întâlnire și cu primarul Parisului, unde a participat la un eveniment organizat de municipalitate.
M-am întâlnit cu primarul Parisului. Primăria Parisului a denumit două locuri importate – aleea Titulescu și bd Martha Bibescu – am fost la dezvelirea plăcii care va marca aleea Titulescu, într-unul dintre cele mai interesante parcuri – dacă nu chiar cel mai interesant – ale Parisului.
Va exista un forum de afaceri anul viitor la București.
Aseară ne-am întâlnit cu comunitatea românească, le-am mulțumit pentru că reprezintă o carte de vizită pentru România și am avut o primă discuție despre cum putem face mai multe lucruri împreună.
Am avut mai multe interacțiuni cu presa franceză, am încercat să ofer o imagine realistă a României, cred că am devenit suficient de maturi pentru a nu mai spune un lucru acasă și unul afară.
Am încercat să descriu România așa cum este ea, cu provocările și oportunitățile pe care le oferă.
Va doborî România dronele care intră ilegal în spațiul nostru aerian? Răspunsul președintelui
Președintele a răspuns și întrebărilor jurnaliștilor.
-Nicușor Dan a fost întrebat dacă există posibilitatea creșterii trupelor franceze din România?
Am avut un exercițiu militar foarte consistent în Transilvania, batalionul multinațional de la Cincu a fost ridicat la nivel de brigadă.
A fost foarte util pentru a vedea niște probleme logistico-birocratice pe care trebuie să le rezolvăm.
Am avut deja o creștere a prezenței militare în România și evident odată cu toate aceste exerciții crește și interoperabilitatea între forțele armate europene. Putem să transmitem mesajul că pentru a descuraja aricând există o forță europeană puternică care apără România.
-O altă întrebare se referă la doborârea dronelor care intră în spațiul aerian al României
O să vedeți. Sper să nu mai vină dar o să vedeți. Pentru că noi am avut mult timp pace, pregătirile militare s-au făcut într-un mod clasic.
Suntem într-un proces de adaptare, suntem mai bine ca acum o lună. Veți vedea, eu sper să se încheie repede războiul ăsta, sper să nu mai avem drone, dar dacă vom avea drone, o să vedeți că o să le dăm jos.
Ce spune Nicușor Dan despre alegerile de la București?
Întrebat ce așteptări are de la noul primar al Capitalei și cum vede afirmația potrivit căreia e o înfrângere pentru el, Nicușor Dan a explicat:
O înfrângere pentru mine ar însemna să nu mă mai primească în Europa, sau să nu intrăm în OCDE, nicidecum niște alegeri locale în București.
Problemele Bucureștiului sunt structurale, de 25 de ani primăria nu are o finanțare adecvată, banii s-au dus în lucrări la sectoare, gărdulețe, panseluțe, bordurici.
Vreau ca referendumul să fie pus în practică pentru ca primarul să aibă toată puterea pe care i-o dă un vot.
Știre în curs de actualizare.