Moţiunea de cenzură a PSD a luat fața celei a USR PLUS. Va fi citită joi. Votul, marţea viitoare

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 28.09.2021 - 22:04
Moţiunea de cenzură a PSD a luat fața celei a USR PLUS. Va fi citită joi. Votul, marţea viitoare. / Foto: zf.ro
Moţiunea de cenzură a PSD a luat fața celei a USR PLUS. Va fi citită joi. Votul, marţea viitoare. / Foto: zf.ro

Prima moţiune de cenzură depusă în Parlament care va fi dezbătută şi votată va fi cea iniţiată de Partidul Social Democrat. În prezent, la Parlament, sunt depuse două moţiuni de cenzură.

SHARE

Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au decis marţi ca moţiunea PSD să fie citită joi, de la ora 14,00, în plenul reunit, urmând să fie dezbătută şi votată marţea viitoare, de la ora 12,00.

Citește și: Șeful PNL, Florin Cîţu: În Parlament, USR - AUR și PSD se întrec pentru a arunca ţara în haos

Pentru moţiunea de cenzură iniţiată de USR PLUS, Birourile permanente reunite au hotărât să se aştepte motivarea deciziei CCR privind sesizarea depusă de premierul Florin Cîţu referitoare la existenţa unui conflict constituţional între Guvern şi Parlament.

PSD a depus marţi moţiunea de cenzură intitulată "Stop sărăciei, scumpirilor şi penalilor. Jos Guvernul Cîţu!".

Citește și: Milioanele de la Guvern inundă primăriile liberale. Este caz de „calamitate”

Moţiunea de cenzură iniţiată de USR PLUS şi AUR, intitulată "Demiterea Guvernului Cîţu, singura şansă a României de a trăi! Florin Cîţu trebuie să plece!", a fost înregistrată pe 3 septembrie şi citită în plenul reunit al Parlamentului pe 9 septembrie. Procedura de depunere a acesteia a fost însă contestată la CCR de Guvern.

Marţi, Curtea Constituţională a admis, cu unanimitate de voturi, sesizarea premierului privind existenţa unui conflict juridic între Parlament şi Guvern pe tema acestei moţiuni de cenzură, însă susţine că ea poate fi dezbătută şi votată. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te