Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, l-a demis pe directorul de la Apele Române, Sorin Lucaci


Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, l-a demis pe directorul de la Administraţia Naţională Apele Române, Sorin Lucaci.
Buzoianu a motivat decizia prin faptul că România a pierdut peste 300 de milioane de euro din PNRR, bani esențiali pentru infrastructura critică de apărare împotriva inundațiilor.
'Reforma Apele Române este esențială. Este nevoie să aducem transparență în această instituție. Este nevoie de experiență reală la nivel de leadership care să fie pus în folosul unor proiecte critice pentru sute de mii de români expuși la riscul unor inundații.
Asta vom face pe mai departe. Am luat astăzi decizia de a-l demite pe Directorul Administrației Naționale 'Apele Române', domnul Sorin Lucaci.
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, l-a demis pe directorul Apelor Române
România a pierdut peste 300 de milioane de euro din PNRR, bani esențiali pentru infrastructura critică de apărare împotriva inundațiilor.
Nu s-a construit niciun kilometru de dig din peste 400 care puteau fi construite. Din cele 13 baraje prevăzute, unul singur va mai fi finanțat. Din 13 poldere, a mai rămas un singur polder.
Restul fondurilor au fost tăiate de Comisia Europeană', a scris ministrul Mediului, pe pagina sa de Facebook, conform Agerpres.
Citeşte şi: Scandal la Apele Române. Sediul costă 54.000 euro/lună: Fiecare angajat are spațiu cât o garsonieră
Ea a precizat că în lunile următoare ANAR va avea un director interimar pentru o perioadă de tranziție, care va avea un mandat de transparentizare și reorganizare.
Diana Buzoianu a arătat anterior că la Apele Române este o muncă neserioasă, a fost centralizat absolut tot procesul și nu s-a făcut absolut nimic deși au existat bani.
În context, ea a precizat că în această instituție nu se va schimba nimic până nu vor fi schimbați niște lideri, subliniind că leadership-ul acestei instituții nu se agită decât să își păstreze funcțiile.
Citeşte şi: Un dezastru anunțat. ANAR nu a accesat fonduri PNRR pentru diguri și baraje. 350.000.000 € pierduți
'Eu nu cred că această instituție se va schimba până când nu se vor schimba niște lideri. Asist zilele acestea la niște realități în care totul circulă pe telefoane, absolut tot ce mișcă, se spune, sunt într-o agitație și într-o efervescență continuă, să rămână totul la fel, să nu se schimbe absolut nimic, să-și cimenteze toți toate posturile.
Este ceva greu de imaginat câtă agitație este în această instituție care, de altfel, nu s-ar agita pentru nimic ca proiecte.
Sorin Lucaci, după o şedinţă operativă - Foto: INQUAM PHOTOS/Octav Ganea
Leadership-ul acestei instituții astăzi nu se agită decât să își păstreze funcțiile, să dea toate telefoanele, să facă totul necesar ca să își păstreze toate funcțiile.
După ce practic s-a votat Memorandumul în Guvern că au pierdut toți banii, în urma negocierilor din PNRR, la câteva zile distanță au semnat cu nemiluita, vreo patru contracte de peste 100 de milioane de euro, angajând instituția din bani din PNRR, după ce ei practic știau foarte clar că nu mai au banii respectivi', a declarat Buzoianu, în interviu.