Luminița Odobescu: „Republica Moldova a demonstrat curaj în fața presiunilor externe istorice”

DE Elena Petrescu | Actualizat: 20.11.2024 - 22:01
Luminița Odobescu: „Republica Moldova a demonstrat curaj în fața presiunilor externe istorice”: FOTO - Profimedia(imagine cu rol ilustrativ)
Luminița Odobescu: „Republica Moldova a demonstrat curaj în fața presiunilor externe istorice”: FOTO - Profimedia(imagine cu rol ilustrativ)

Luminița Odobescu: „Republica Moldova a demonstrat curaj în fața presiunilor externe istorice”. "Locul Republicii Moldova este în Europa, pentru că cetăţenii Republicii Moldova merită un viitor mai sigur, mai demn, mai bun, un viitor prosper şi european", a afirmat Odobescu.

SHARE

Nivelul presiunilor nocive externe exercitate asupra Republicii Moldova la alegeri a fost istoric, a afirmat, miercuri, la Chişinău, ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu.

Luminița Odobescu: „Republica Moldova a demonstrat curaj în fața presiunilor externe istorice”

Ea s-a aflat în capitala ţării vecine, alături de omologul său britanic, David Lammy.

"Această reuniune trilaterală arată încă o dată determinarea României şi a Regatului Unit al Marii Britanii de a lucra împreună şi de a sprijini în continuare ferm şi hotărât Republica Moldova", a afirmat Odobescu, potrivit unui comunicat de presă.

Citește și: Moldova face un pas istoric: Integrarea în UE, obiectiv strategic prin modificarea Constituției

Ea a salutat rezultatele "istorice" înregistrate la recentul scrutin din Republica Moldova - realegerea Maiei Sandu în funcţia de preşedinte şi rezultatul pozitiv al referendumului constituţional privind integrarea europeană.

"Din păcate, istoric a fost şi nivelul presiunilor nocive externe exercitate asupra Republicii Moldova înainte şi în timpul acestui exerciţiu electoral.

Amploarea şi diversitatea atacurilor, virulenţa acţiunilor ostile, ilegale, care au vizat afectarea climatului electoral din Republica Moldova şi devierea opţiunilor de vot ale alegătorilor a fost, într-adevăr, fără precedent", a spus şefa diplomaţiei române.

Citește și: Nicolae Ciucă, prima vizită la Chișinău după alegeri: Moldova are nevoie de o Românie stabilă

În aceste circumstanţe, a arătat ea, "autorităţile de la Chişinău au demonstrat determinare, curaj şi eficienţă în contracararea ingerinţelor externe".

Din punctul de vedere al ministrului român, cetăţenii Republicii Moldova "au arătat maturitate şi capacitate de a discerne între alegerile de etapă şi cele cu valoare decisivă pentru viitor".

"Locul Republicii Moldova este în Europa, pentru că cetăţenii Republicii Moldova merită un viitor mai sigur, mai demn, mai bun, un viitor prosper şi european", a afirmat Odobescu.

David Lammy a anunţat, la rândul său, un sprijin de 5 milioane de lire sterline din partea Regatului Unit, pentru cei peste 100.000 de refugiaţi ucraineni din ţara de peste Prut.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te