Ministrul Educației, Ligia Deca a semnat noi contracte pentru reabilitarea termică a școlilor și construcția unora noi. Mai multe administrații liberale au intrat în programul școlilor verzi
Investiția totală este de peste 225 milioane euro.
Ligia Deca: Continuăm să finanțăm dezvoltarea de școli verzi. Investiția, peste 225 milioane €
"Azi, la Ministerul Educației, am continuat semnarea contractelor pentru apelul de proiecte „Construirea și dezvoltarea unei rețele-pilot de școli verzi". Cu o investiție totală de peste 225 de milioane de euro prin PNRR, vom construi și vom reabilita energetic școli, transformându-le în spații prietenoase cu mediul, luminoase și moderne, care să aibă, apoi, statutul de școli verzi”, a transmis Ligia Deca.
Ministrul Educației a declarat că prin intermediul acestor fonduri din PNRR elevii și profesorii vor beneficia de un mediu de învățare sănătos și stimulant.
Mai multe administrații PNL au semnat ieri pentru a beneficia de fonduri și a intra în rețeaua școlilor verzi: Pantelimon Ilfov, Buftea Ilfov, Bragadiru Ilfov, Ipotești din Suceava, Valu lui Traian din Constanța, Valea Lupului din Iași.
Amintim că apelul de proiecte pentru construirea rețelei de școli verzi a fost lansat în luna mai a anului trecut.
Sprijinul financiar acordat prin acest apel de proiecte este distribuit astfel: Subcomponenta I: Reabilitare energetică - prin care se urmărește reabilitarea de unități de învățământ care să intre în rețeaua școlilor verzi, investiția vizând o suprafață totală de 300.000 m2. Valoarea totală a investiției este de 150.000.000 de euro.
Subcomponenta II: Construcții noi - prin care se urmărește construcția de unități de învățământ care să intre în rețeaua școlilor verzi, investiția vizând o suprafață totală de 46.400 m2. Valoarea totală a investiției este de 75.000.960 de euro.
Textele publicate în această rubrică sunt advertoriale plătite conform Legii 334/2006 privind finanțarea activităților partidelor politice și a campaniilor electorale.