„Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, consideră că România nu poate face paşi înapoi de la statutul de ţară în care domneşte legea şi în care supremaţia Constituţiei este respectată. În România, lupta împotriva corupţiei nu trebuie să fie diminuată ori blocată în niciun fel. Dimpotrivă, trebuie să continue. Niciuna dintre instituţiile implicate în lupta împotriva corupţiei nu trebuie să fie supusă presiunilor sau încercărilor de decredibilizare”, a declarat Mădălina Dobrovolschi.
Aceasta a precizat că CCR a indicat că „președintele României urmează să emită decretul de revocare a șefei DNA, Laura Codruța Kovesi”, prin urmare șeful statului nu putea să nu respecte această decizie. „Preşedintele Klaus Iohannis subliniază că România este şi trebuie să rămână un stat de drept. Statul de drept, ca şi democraţia autentică, se manifestă zi de zi, prin decizia şi alegerea fiecărui cetăţean de a respecta, mai presus de orice, Constituţia şi legile acestei ţări. O abatere de la acest principiu ar însemna, de fapt, o lovitură şi o diminuare a statului de drept.
Într-un stat de drept, hotărârile Curţii Constituţionale trebuie, toate, respectate. Tocmai de aceea, judecătorilor constituţionali le revine responsabilitatea uriaşă ca, în asigurarea supremaţiei Constituţiei, să nu se îndepărteze de la spiritul acesteia, care se fundamentează pe tradiţiile democratice ale poporului român şi pe idealurile Revoluţiei din Decembrie 1989. Însă, hotărârile Curţii Constituţionale trebuie respectate şi aplicate nu numai de către Preşedintele României, ci şi de majoritatea politică, o majoritate care decide modificări legislative cu impact major asupra statului de drept”, a arătat purtătorul de cuvânt al Președinției.
___________________________________
Citește și: Găselnița din Constituție care îi permite CCR să derapeze politic
Conflictul între puterile statului, o prevedere introdusă în Constituție în 2003, în baza căreia CCR a dat inclusiv decizia în cazul Kovesi, este un punct vulnerabil al legii fundamentale. Profesorul Ioan Stanomir a explicat, pentru Newsweek România, că efectele negative ale acestei prevederi „au fost subliniate și în raportul Coimisiei prezidențiale de analiză a regimului politic și constituțional, al cărei președinte am fost în 2008 - 2009.
__________________________________
„Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, subliniază că lupta împotriva corupţiei nu trebuie, în niciun caz, abandonată sau încetinită. Corupţia afectează viaţa fiecărui cetăţean şi dezvoltarea României. Banul public nu poate fi folosit în interes personal sau de grup, iar deturnarea resurselor publice şi blocarea luptei anticorupţie se traduce prin lipsa de spitale, şcoli, autostrăzi, administraţie publică eficientă”, a fost mesajul Administrației prezidențiale, prin vocea purtătorului său de cuvânt.
_________________________________
Citește și: Kovesi: lumini și umbre
Laura Codruța Kovesi a condus timp de cinci ani Direcția Națională Anticorupție. În cele două mandate la şefia DNA, lupta anticorupţie s-a accelerat, dosare de politican finalizându-se cu condamnări. În unele cazuri, au existat suspiciuni în privinţa modului în care au fost instrumentate unele cazuri.
_______________________________
Procurorul șef revocat al DNA, Laura Codruța Kovesi a anunțat că va face declarații astăzi la ora 12.00, la sediul DNA.
______________________________
Citește și: DNA a intrat în zodia achitărilor
Parchetul anticorupție a înregistrat în luna mai eșecuri pe bandă rulantă. Unele din cauza dosarelor slabe, altele din cauza modificării legislației penale. Chiar dacă nu este vorba de un fenomen de masa, dosarele invalidate de instanțe sunt cu greutate. Majoritatea sunt cazuri elaborate după 2013, când șefia Direcției Naționale Anticorupție (DNA) a fost preluată de către Laura Codruța Kovesi, iar rechizitoriile au fost întocmite cu ajutorul Serviciului Român de Informații, în baza celebrelor deja protocoale de colaborare.
Pe aceeași temă:
Cine o va înlocui pe Laura Codruța Kovesi în fruntea DNA
Stanomir: Ezitările lui Iohannis întăresc poziția celor care vor organizarea autocratică a României
Unde va lucra Laura Codruța Kovesi
Danileț: „Ministrul Justiției trebuie să facă o procedură transparentă de selecție a șefului DNA”
Reacții la revocarea lui Kovesi: ”Președintele Iohannis nu putea ignora decizia CCR”