Klaus Iohannis: Măsurile luate de Guvern dau rezultate. Nu se depășește pragul de 10.000 de cazuri

DE Miruna Moldoveanu | Actualizat: 12.11.2020 - 14:44
Președintele României, Klaus Iohannis/FOTO: presidency.ro
Președintele României, Klaus Iohannis/FOTO: presidency.ro

Președintele Klaus Iohannis a spus, într-o videoconferință de joi cu prefecții pe tema gestionării pandemiei, că măsurile impuse de Guvern la începutul săptămânii dau rezultate pentru că nu este depășit pragul de 10.000 de cazuri zilnice.

SHARE

Președintele le-a cerut prefecților fermitate, claritate, comunicare, dar să nu fie sursă de știri panicarde.

Principalele declarații:

Încep prin a vă mulțumi pentru că de luni de zile sunteți implicați.

E o perioadă extrem de complicată și zilnic apar noi provocări. Până acum am făcut față acestor provocări și intenționez să facem față și în continuare.

Este evident cel mai important lucru să luăm măsurile care se impun pentru a îngrădi răspândirea pandemiei. Pe primul loc pentru noi toți e sănătate românilor. Însă pentru asta e nevoie de măsuri care vin din două zone: prima zonă e zona de protecție. Sunt măsuri care au fost luate din fericire de câtva timp de Guvernul Orban.

Al doilea pachet mare de măsuri se referă la mobilitate. Trebuie să luăm măsurile adecvate, care se impun la momentul respectiv pentru a reduce mobilitatea.

Deja măsurile luate de Guvern acum câteva săptămâni, care au dus la dezbateri de tot felul, deja dau primele rezultate. Cu siguranță ați observat că acum 3-4 săptămâni numărul de cazuri creștea foarte mult. Acum deja suntem deja în a treia săptămână când numărul maxim e de 10.000 și multe zile când numărul e sensibil sub 10.000.

Avem primele confirmări că măsurile care s-au luat au dat rezultate.

Știm cu toții că evoluția pandemiei e diferită. Acolo unde au fost multe cazuri noi s-au luat măsuri mai bune. Avem localități care au fost trecute în regim de carantină, altă măsură n-a mai dat rezultate.

Noul set de măsuri luate în plan național sunt bine gândite, sunt măsurile corecte și sunt măsuri de la care așteptăm rezultate în maxim două-trei săptămâni

Avem primele rezultate încurajatoare de limitare a extinderii, după primul set s-a luat al doilea set pentru că numărul de bolnavi cu cazuri grele a crescut prea mult.

Aceste măsuri trebuie implementate ferm, corect, clar și explicate. Mă aștept de la dvs. cei din prefectură, poliție, jandarmerie, să fiți foarte fermi. Aici nu este vorba de măsuri politice ca să aratăm că știm ce vrem să facem, sunt măsuri absolut necesare de sănătate publică. În joc este viața multor români.

Așadar, fermitate, claritate, până când toată lumea înțelege că aceste măsuri trebuie respectate. Știu că nu sunt măsuri populare. Nimeni nu-i fericit dacă i se spune că nu poate să circule noaptea sau dacă li se spune părinților că școala va fi online.

Dar aceste măsuri au fost discutate cu experții, fără ele nu putem merge mai departe.

Aștept de la toți implicare totală și o bună comunicare publică. Comunicați măsurile, comunicați ce se întâmplă. Dar să nu deveniți sursă de știri panicarde, ar fi o eroare fundamentală. Suntem îngrijorați, dar nu trebuie să fim panicați. Trebuie să fim fermi, cu mintea limpede.

Obiectivul principal e sănătatea oamenilor. Vă doresc să aveți o colaborare strânsă în plan local cu responsabilii din guvern. Dacă facem lucrurile ca lumea, așa cum trebuie, vom reuși pentru români să îngrădim răspândirea acestei pandemii.

Există și un licăr de speranță. În ultimele zile au apărut știri pozitive despre posibile vaccinuri. Nu știm în ce zi, în ce săptămână acestea vor fi disponibile. E foarte probabil ca ele să fie la dispozinia noastră în România în primul trimestru din 2021, în tranșe. Vom începe cu vaccinarea întregului personal medical, după care se va continua după o schemă care este elaborată de specialiști cu persoanele din prima linie, cu lucrătorii esențial și vaccinarea populației generale va avea loc undeva în primăvară spre vară.

Toate acestea sunt în pregătire, dar până atunci, împreună cu dvs gestionăm pandemia. Să o facem bine, asta așteaptă românii de la noi, potrivit g4media.ro.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te