Iohannis a sesizat la CCR legea privind „Ziua Tratatului de la Trianon”

DE Valentin Mirică | Actualizat: 05.06.2020 - 14:11

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis Curţii Constituţionale (CCR), vineri, o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru declararea datei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon, informează Administraţia Prezidenţială.

SHARE

În data de 19 mai 2020, Parlamentul a transmis preşedintelui, în vederea promulgării, Legea pentru declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon.

În textul sesizării către Curtea Constituţională, şeful statului arată că legea contravine atât prevederilor constituţionale referitoare la respectarea principiului separaţiei puterilor în stat şi la stabilitatea raporturilor juridice, cât şi legate de calitatea legii.

"Apreciem că stabilirea acestui conţinut, de o asemenea manieră, denotă caracterul pur enunţiativ al reglementărilor, fără ca obiectul legii să fie determinat în mod clar", mai arată preşedintele referitor la legea ce i-a fost transmisă de către Parlament.

Astfel, Iohannis menţionează că "dispoziţiile conţinute şi, în mod special, cele care ar trebui să constituie obiectul de reglementare au un caracter pur declarativ, deoarece acestea nu sunt determinate de nevoia de reglementare a unui anumit domeniu de relaţii sociale şi de specificul acestuia, ci sunt, mai degrabă, generate de dorinţa de a prestabili, fără echivoc şi într-un singur caz, declararea zilei de 4 iunie ca zi a Tratatului de la Trianon".

"Or, legat de esenţa unei legi, ca act juridic al Parlamentului, este însuşi caracterul normativ al acesteia, iar nu unul eminamente declarativ, lipsit de efecte juridice", precizează şeful statului în sesizarea către Curtea Constituţională.

Potrivit sesizării, "scopul legii criticate nu este unul individualizat, precis determinat, întrucât nu rezultă cu claritate care este interesul social general vizat".

"Ţinând cont de toate aceste aspecte, considerăm că instrumentul juridic prin intermediul căruia este realizat acest act de declarare a zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon este unul eronat, întrucât această declaraţie per se nu poate fi impusă şi/sau realizată printr-o lege, ca act juridic al Parlamentului, ci se poate realiza doar printr-un act de nivel secundar, executiv/administrativ ori poate îmbrăca, eventual, forma unei declaraţii cu caracter politic", evidenţiază Iohannis.

Şeful statul afirmă şi că, prin respectiva lege, Parlamentul a intrat "în aria de competenţă a autorităţii executive, singura cu atribuţii în domeniul sus-menţionat, printr-un act de reglementare secundară, care să se subsumeze competenţei autorităţii administraţiei publice centrale".

Mai mult, şeful statului spune că "legea criticată nu impune, prin normele sale, reguli sau principii generale clare, care să orienteze întreaga reglementare, aceasta fiind lacunară şi cu privire la destinatarii săi şi la conduita acestora, aceştia neputând fi precizaţi sau identificaţi prin intermediul dispoziţiilor referitoare la organizarea manifestărilor pentru marcarea Zilei Tratatului de la Trianon".

Iohannis face referire, în textul sesizării, şi la motivele iniţierii acestei legi.

"Din analiza motivelor care au stat la baza elaborării propunerii legislative, precum şi a reglementărilor instituite prin art. 2 al legii supuse controlului de constituţionalitate reiese că scopul legii este acela de a scoate în evidenţă importanţa respectivului Tratat prin organizarea unor manifestări cultural-educative şi ştiinţifice. Considerăm că, în acest mod, scopul reglementării, imprecis determinat, riscă să rămână neatins întrucât organizarea respectivelor manifestări poate fi de natură să dea naştere unor evenimente contrare celor urmărite de legiuitor. Or, prin aceasta, apreciem că norma este precar construită, realizată într-o manieră neclară şi imprevizibilă", apreciază şeful statului.

Abordând aspectul finanţării manifestărilor ce ar marca Tratatul de la Trianon, prevăzute în legea care i-a fost înaintată spre promulgare, Iohannis afirmă că autorităţile locale pot alege dacă susţin sau nu respectivele manifestări.

"Apreciem că, prin aceste dispoziţii, legea conţine prevederi cu caracter de recomandare, fiind, prin acest mod, lipsită de efecte în aplicare", punctează şeful statului.

Mai mult, stabilind o posibilitate şi nu o obligaţie în sarcina autorităţilor/instituţiilor publice referitoare la finanţarea manifestărilor prevăzute prin legea criticată, "legiuitorul instituie o normă ce nu se justifică obiectiv şi raţional".

Totodată, şeful statului contestă şi articolul ce prevede arborarea drapelului României în această zi, subliniind că acesta nu se înscrie în norma legală existentă.

Şeful statului contestă, de asemenea, şi articolul care prevede includerea în programele Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune a unor emisiuni sau aspecte de la manifestări.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te