Sper ca într-un sfert de oră să scăpăm de Vlad Voiculescu. E păcat că a trebuit să mai moară niște oameni ca să se întâmple acest lucru. Mare păcat!”, a scris Dan Tudorache, după ce a devenit publică că incidentul de la Spitalul „Victor Babeș” din București.
Cum, ulterior, ministrul Sănătății nu a fost demis și nici nu a demisionat, fostul primar al Sectorului a scris resemnat: „LE: oamenii mor în secțiile ATI, Vlad Voiculescu rezistă!”.
Opt pacienți cu Covid-19 erau internați în unitatea mobilă ATI de la Spitalul „Victor Babeș”, dintre care trei au decedat. Ceilalți cinci pacienți au fost transferați la alte spitale.
Șpăgile ex-primarului Tudorache: milioane €, diamante, excursii, imobile. Cauțiune DNA: 1 milion €
„În perioada în care a ocupat funcții publice (2008-2018), inculpatul Tudorache Daniel ar fi beneficiat de sume de bani disproporționat de mari comparativ cu veniturile sale licite", arată DNA după audierile de vineri ale fostului edil. Cauțiunea fixată în dosar - un milion euro.
Sumele sunt amețitoare, conform comunicatului DNA:
Concret, în perioada de referință (2008-2018), în care Tudorache Daniel ar fi realizat venituri licite totale de 605.782 lei (reprezentând o medie de aproximativ o mie de euro pe lună), există suspiciunea că acesta ar fi săvârșit infracțiunea de spălare a banilor constând în:
- depunerea de sume de bani în numerar prin intermediul fostei soții și al menajerei, în conturi bancare deschise pe numele acestora – în total 2.990.000 lei și 235.000 euro;
- achiziționarea de bunuri imobile pe numele fostei soții în sumă totală de 305.000 euro și 470.000 lei, sume plătite de asemenea în numerar;
- acordarea unui împrumut unei persoane, tot în numerar, în cuantum de 920.000 de euro, prin intermediul fostei soții.
____________