duminică 05 octombrie
EUR 5.0889 USD 4.3349
Abonează-te
Newsweek România

Fake news despre premierul Greciei: Meleșcanu dă vina pe știripesurse.ro

Data publicării: 23.07.2020 • 13:19 Data actualizării: 23.07.2020 • 13:22
Teodor Meleșcanu, fost ministru de Externe//FOTO: INQUAM PHOTOS - Octav Ganea
Teodor Meleșcanu, fost ministru de Externe//FOTO: INQUAM PHOTOS - Octav Ganea

Fostul ministru de Externe, Teodor Meleșcanu, a declarat Newsweek România că a citit informația referitoare la premierul Greciei care ar fi acuzat România și Bulgaria umflă cifrele celor infectați cu COVID-19 pentru a obține mai mulți bani din bugetul UE pe știripesurse.ro.

„Nu vă bateți capul cu asta. Vă rog eu. Am luat această informație de pe site-ul știripesurse.ro și am întrebat în Comisie dacă este adevărat. Și noi, ca și dumneavoastră jurnaliștii, ne facem temele înainte. Consultăm surse de informare”, ne-a declarat fostul ministru de Externe.

În ciuda celor susținute ulterior, în cadrul audierilor din Senat legate de modul cum au gestionat autoritățile de la București epidemia de COVID-19, Meleșcanu nu a specificat că are informația dintr-o singură sursă de presă, deci indirectă, a citit în presă, ci a formulat de așa natură încât s-a înțeles că declarația premierului grec Kyriakos Mitsotakis este deja de notorietate.

Citește și:

Teodor Meleșcanu, acuzat de Ambasada Greciei că promovează un fake news despre Guvernul elen

Declarația de la audieri a lui Teodor Meleșcanu este următoarea: „Azi (miercuri-n.red.), prim-ministrul Greciei, la televiziunea națională de la Atena, a făcut o declarație potrivit căreia România și Bulgaria umflă cifrele celor infectați cu COVID-19 pentru a obține din bugetul UE o parte mai importantă. E o lovitură extrem de gravă la adresa credibilității și a imaginii României. Vreau să întreb dacă într-adevăr aceste cifre pot să ne aducă prejudicii extrem de grave, fără să ne legănăm cu ideea că dacă avem mai mulți morți sau în spitale vom primi și mai mulți bani de la UE?".

Răspunsul lui Raed Arafat a fost următorul: "De când a apărut știrea, eu am văzut-o dintr-o singură sursă scrisă de o jurnalistă, noi ne-am interesat. Azi ne-a confirmat MAE că nu se confirmă această declarație a premierului grec. Faptul că se insinuează că cifrele nu sunt corecte e greșit pentru că cifrele sunt în baza testelor care se dau și e foarte greu ca cineva să falsifice testele. Știrea că am fost acuzați de ministrul grec nu se confirmă".

Interesant de punctat că și Raed Arafat menționează că a citit informația dintr-o sursă de presă din România.

Informația a fost dezmințită și de ofițerul de presă al Ambasadei Greciei la București, într-o declarație pentru G4Media.ro.

”Premierul Greciei nu a făcut niciodată astfel de afirmații despre țări membre ale Uniunii Europene. Acest fake news nu a mai apărut nicăieri, nici în Grecia, nici în altă țară europeană, doar în România. Este în mod clar un fake news”, a spus el.

Jurnalistul Iosif Buble, proprietarul știripesurse.ro nu a răspuns până la această oră demersurilor Newsweek România de a-l contacta.

Mai multe articole din secțiunea Politică

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră