Europarlamentarul Victor Negrescu este noul vicepreşedinte al Partidului Socialiştilor Europeni

DE Bianca Iosef | Actualizat: 16.10.2022 - 13:12
Victor Negrescu, europarlamentar PSD-Foto: FACEBOOK
Victor Negrescu, europarlamentar PSD-Foto: FACEBOOK

Eurodeputatul PSD Victor Negrescu a fost ales în funcţia de vicepreşedinte al Partidului Socialiştilor Europeni la Congresul desfăşurat la Berlin la finalul acestei săptămâni.

SHARE

"Am avut onoarea să fiu ales, în cadrul Congresului Partidului Socialiştilor Europeni (PES) de la Berlin, în funcţia de vicepreşedinte la nivel european al PES, în perspectiva alegerilor europene din anul 2024. Este o reuşită ca un reprezentant al Partidului Social Democrat să ajungă să ocupe o responsabilitate atât de importantă la nivelul familiei social-democrate europene.

Doresc să-i mulţumesc pentru sprijin şi încredere preşedintelui Marcel Ciolacu. PSD a revenit în familia social-democrată europeană şi contează astăzi, cu adevărat, în plan european. Sunt mândru să mă alătur unei echipe puternice, conduse de noul nostru lider, fostul premier suedez Stefan Lofven, de prim-vicepreşedintele Iratxe Garcia Perez, liderul grupului S&D din Parlamentul European, şi de secretarul general, deputatul german Achim Post, cărora le mulţumesc pentru susţinere şi împreună cu care ne propunem câştigarea alegerilor europene din 2024", a afirmat Negrescu, citat în comunicat.

Citește și: Pierderi de 1,68 miliarde de lei pentru Bursa de Valori Bucureşti. Tranzacţiile cu acţiuni au scăzut

Potrivit acestuia, sprijinul pentru România este dovedit şi prin includerea, în rezoluţia aprobată în cadrul Congresului PES, a solicitării ca România să fie primită în spaţiul Schengen.

Citește și: Hidrologii avertizează că debitul Dunării este mult sub medie pentru luna octombrie

"Împreună cu mii de militanţi din Partidul Social Democrat şi cu colegii mei din PES activists România, cărora le mulţumesc pentru sprijinul oferit de-a lungul timpului, contribuim de aproape 16 ani la construcţia unei voci puternice a social-democraţiei româneşti în plan european, milităm pentru o participare mai activă la dezbaterile internaţionale şi doctrinare şi la popularizarea activităţii Partidului Socialiştilor Europeni şi a familiei noastre politice în România.

Reuşita noastră se datorează tuturor celor care au crezut, în cele mai dificile momente, că nu trebuie să abandonăm valorile social-democrate europene, ci să luptăm pentru mai multă influenţă a României în plan european", a spus vicepreşedintele socialiştilor europeni Victor Negrescu.

În marja Congresului PES, delegaţia PSD, condusă de preşedintele Marcel Ciolacu, a avut o serie de întâlniri pentru a discuta despre aderarea României la spaţiul Schengen şi cooperarea bilaterală şi politică cu mai mulţi lideri europeni printre care cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, premierul Spaniei, Pedro Sanchez, premierul Finlandei, Sanna Marin, premierul Portugaliei, Antonio Costa, comisarii Ylva Johansson şi Frans Timmermans şi noul preşedinte al PES, Stefan Lofven.

În cadrul reuniunii de la Berlin, partidele social-democrate europene au aprobat şi o rezoluţie pentru susţinerea aderării României la spaţiul Schengen, în cel mai scurt timp, care a fost prezentată în plenul Congresului de eurodeputatul Victor Negrescu, potrvit Agerpres. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te