O tabără susține demersul, pe motiv că astfel este ușurată obținerea documentului. Alții o contestă, temându-se că scade controlul asupra cetățenilor.
Multe țări din Europa au optat pentru cărți de identitate care nu specifică adresa de domiciliu. Printre acestea se numără Suedia, Estonia, campioană la digitalizarea statului, Austria sau Polonia.
În Marea Britanie, obținerea unei cărți de identitate nu mai este obligatorie de la finalul celui de-Al Doilea Război Mondial, iar dezbateri pentru reintroducerea unui astfel de document au reînceput în 2004.
În schimb, în Franța este ca în România: cartea de identitate are menționată adresa de domiciliu a posesorului său și trebuie schimbată de fiecare dată când respectiva adresă se schimbă.
Ce propune USR PLUS
Dan Barna, co-președinte USR PLUS, a anunțat că va propune coaliției de guvernare ca domiciliul să fie eliminat de pe carțile de identitate, o soluție adoptată de mai multe state europene.
„Adresa din buletin nu mai înseamnă nimic într-o societate liberă și unde mobilitatea devine regula, nu excepția. Reglementările privind viza de domiciliu, supranumitul „flotant“ îi face pe oameni să cheltuie timp pe drumuri și bani ca să poată avea o relație cu autoritățile acolo unde locuiește în mod real, nu unde scrie în buletin”, este motivația invocată de USR PLUS.
Suedia: Permisul de conducere ține loc de carte de identitate
Suedia a renunțat la menționarea adresei de domiciliu în cartea de identitate încă din anii 1970, când digitalizarea era un concept, potrivit lui Cristian Bogdan, Associate Professor și docent în Interacțiunea Om-Calculator (HCI) la Institutul Regal Tehnic (KTH) din Stockholm, Suedia.
„Suedia a creat un registru digital (...) astfel încât în țara scandinavă nu mai există certificate de naștere, de căsătorie, de divorț, de deces, și nu trebuie schimbat niciun act, niciun plastic, la schimbarea domiciliului.
Toate datele sunt în custodia statului (cum teoretic sunt și la noi), iar cetățeanul poate cere statului orice extras, de domiciliu spre exemplu, prin introducerea CNP pe tastatura telefonului în secolul XX, și introducerea CNP pe Internet în secolul XXI.
În secolul trecut, extrasul era trimis prin poștă la adresa cetățeanului, care are astfel tot interesul să își declare adresa la timp și corect.
În secolul acesta, cetățeanul suedez e logat pe site-ul autorităților cu certificat digital, și își tipărește singur extrasul. Sistemul telefonic și chiar eliberarea actului la ghișeu mai există, pentru cetățenii mai puțin «digitalizați».
Dar multe instituții au acces la registrul digital așa încât rareori e nevoie de vreun extras din registru.
Mulți suedezi nu au carte de identitate pentru că permisul de conducere conține exact aceleași elemente (nume, fotografie și CNP) iar certificatul digital prezent pe cartea de identitate îl au deja în telefonul mobil”, a explicat Cristian Bogdan.
În Suedia declarația domiciliului se face pe proprie răspundere: nu e nevoie de niciun act care să motiveze pe ce bază locuiește persoana acolo.
CITEȘTE ȘI: Socrul lui Ponta o duce bine la Curtea de Conturi: lui Sârbu i-au crescut și pensiile, și salariul
O scrisoare de confirmare este trimisă la vechiul domiciliu (evitând astfel mutări frauduloase făcute de alții în numele cetățeanului), iar în continuare toată comunicarea cu autoritățile are loc la noul domiciliu.
Austria are un sistem similar (meldezettel), dar în cazul în care persoana nu e proprietar al imobilului, e cerută o semnătură a proprietarului. Nu e nevoie însă de niciun act de proprietate, contract de vânzare-cumpărare, certificat de moștenitor, contract de închiriere, și alte asemenea. Baza economică sau imobiliară a domiciliului e complet separată de adresa cetățeanului.
„Este treaba cetățeanului de ce locuiește unde locuiește, statul știe oricum unde locuiește și cine e proprietar, și poate oricând să verifice dacă dorește.
În Suedia registrul de evidența populației este păstrat de Fisc: cetățeanul e în primul rând plătitor de taxe, nu potențial infractor”, a detalia profesorul român din Suedia.
Estonia, campioană la digitalizare
Estonia a introdus primul serviciu on line în relația dintre cetățean și stat încă din 1999, pentru declararea taxelor și impozitelor. Cum atunci era ceva nou, guvernul a primis oamenilor că dacă depun declarațiile online, primesc înapoi rapid, în circa două săptămânii, banii taxați în plus. Prin sistemul clasic, returnarea dura câțiva ani.
De asemenea, a introdus cartea de identitate electronică, iar din 2014 chiar și cei care nu locuiesc în Estonia pot obține un card electronic de rezident, dacă își deschid o afacere în această țară.
Cardul nu conține doar identitatea, funcționează și ca permis de conducere și card de sănătate, dar oferă acces la peste 2.600 de servicii online oferite de stat, de la declarații fiscale până la analize medicale.
De peste 20 de ani, estonienii și rezidenții pot semna electronic orice document în relație cu statul.
Marea Britanie: În 2010, guvernul a propus anularea tuturor cărților de identitate
Ultima dată când Regatul Unit a eliberat cetățenilor săi cărți de identitate obligatorii a fost în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, când cărțile de identitate naționale de înregistrare au fost distribuite împreună cu cărțile de raționalizare. Toți cei cu vârsta de peste 16 ani trebuiau să-și poarte cardul în orice moment - nerespectarea acestui fapt era o infracțiune. Cardurile copiilor trebuiau păstrate de părinți sau tutori.
Schema urma să fie abolită după război, dar, de fapt, a continuat până în 1952, scrie Politics.co.uk.
În 2003, guvernul laburist a introdus planuri pentru o carte albă, obținută doar voluntar, cu planul să fie reintrodus un sistem obligatoriu „dacă condițiile erau corecte”.
Un proiect de lege în acest sens a fost introdus în aprilie 2004. Acesta a propus ca schema voluntară să fie lansată în 2007-08 și treptat extinsă pentru a acoperi 80% din populația adultă în termen de cinci ani. Proiectul de lege nu a fost adoptat până la convocarea alegerilor generale în 2005, deci a trebuit să fie introdus din nou în acea toamnă.
După luni întregi de lupte, cu părți ale legislației trimise între Camera Comunelor și Camera Lorzilor de mai multe ori, proiectul de lege privind cărțile de identitate a primit în sfârșit acordul regal în martie 2006.
În 2008, ministrul de interne, Jacqui Smith, a dezvăluit prima carte de identitate din Marea Britanie, redeschizând dezbaterea despre necesitatea lor.
Cardurile din plastic aveau dimensiunea unui card de credit și arătau fotografia titularului, numele, data nașterii, naționalitatea și statutul de imigrare. Un cip electronic securizat păstra detaliile lor biometrice, inclusiv amprentele digitale și o imagine digitală a feței. Dar nu și adresa de domiciliu.
În urma alegerilor generale din 2010, noul guvern de coaliție conservator / liberal-democrat a anunțat că va casa cărțile de identitate. Proiectul de lege privind documentele de identitate a fost introdus ulterior în parlament în același an și prevedea anularea tuturor cărților de identitate din Marea Britanie și, de asemenea, distrugerea Registrului național de identitate. Proiectul de lege a primit aprobarea regală în decembrie 2010.
Ulterior problema cărților de identitate a renunțat la agenda politică principală.
Franța încă păstrează domiciliul pe cartea de identitate
Franța a prezentat, în mai anul acesta, noile cărți de identitate biometrice. Potrivit Ministerului de Interne, acestea vor conține, pe verso, și menționarea adresei de domiciliu.
De asemenea, documentul trebuie schimbat atunci când posesorul său își schimbă respectiva adresă.
„Motivele cererii rămân neschimbate: prima cerere, reînnoirea documentul care expiră în mai puțin de 12 luni, reînnoirea după pierderea sau furtul, reînnoirea pentru schimbarea stării civile sau schimbarea adresei”, arată Ministerul de Interne francez.
De asemenea, cel care solicită cartea de identitate trebuie să aibă documente care să justifice domiciliul ce urmează a fi înregistrat.
