Dan, despre acuzaţiile lui Firea: Această instituţie nu se va implica în dispute politice

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 05.09.2018 - 12:58
Carmen Dan îi răspunde Gabrielei Firea. Foto Inquam Photos
Carmen Dan îi răspunde Gabrielei Firea. Foto Inquam Photos

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a susţinut, miercuri, că va lămuri toate aspectele privind evenimentele din 10 august în cadru instituţional, la Parchet şi la comisiile parlamentare

SHARE

Carmen Dan a declarat, miercuri dimineaţă, la sosirea la Ministerul Afacerilor Interne (MAI), că are toată disponibilitatea de a se pune la dispoziţia Parchetului, atunci când aceştia vor considera să o invite la audieri, precum şi a comisiilor parlamentare, pentru a clarifica ceea ce s-a întâmplat în 10 august în Piaţa Victoriei, ea precizând că până acum nu a fost chemată la Parchet. 

Întrebată de jurnalişti despre acuzaţiile pe care i le aduce primarul Capitalei, Gabriela Firea, care i-a cerut demisia, Carmen Dan a refuzat din nou să comenteze, spunând că nu va răspunde niciodată de pe scările MAI unor astfel de afirmaţii, potrivit News.ro  

Citește și  VIDEO Firea revine cu un nou atac: Nu sunt de acord cu improvizațiile juridice

„Pe mine n-o să mă auziţi răspunzând unor astfel de afirmaţii care au conotaţie politică, care ţin de sfera politică, de pe scările Ministerului de Interne. Atât timp cât voi fi ministru de Interne, această instituţie nu se va implica în disputele politice. Aşa că orice întrebare care are legătură cu Ministerul de Interne va primi răspuns fără ezitare. În rest, absolut nicio declaraţie politică nu voi face de pe scările acestui minister. Până atunci, cred că singura atitudine pe care poate să o aibă un om responsabil şi un şef de instituţie responsabil este aceea de decenţă şi de rezervare şi nu am să părăsesc această atitudine atât timp cât eu voi reprezenta juridic acest minister. Vom lămuri toate aspectele care ţin de derularea evenimentelor  din 10 august în cadru instituţional, la Parchet, la comisiile parlamentare, pentru că o anchetă par se poate derula în paralel cu ancheta judiciară", a adăugat ministrul de Interne.

Citește și Gabriela Firea, acuzații dure: Carmen Dan ne spionează, avea un dosar cu convorbiri particulare 

Primarul general, Gabriela Firea, a fost audiată marţi la Parchetul General în dosarul violenţelor din 10 august, afirmând, din nou, că s-a încercat ca prefectul Capitalei, Speranţa Cliseru, să fie ”ţap ispăşitor”, că prefectul nu deţinea la momentul protestului certificat ORNIS, fiind doar de trei săptămâni în funcţie, şi nu putea să cunoască secrete de serviciu şi ordine militare. Firea a precizat că prefectul doar ar fi contrasemnat ordinul întocmit de reprezentanţii Jandarmeriei.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te