Soluția cea mai simplă pentru demiterea lui Gradea este respingerea de către Parlament a ultimului raport de actvitate.
“Respingerea de către Parlament a raportului anual atrage demiterea, de drept, a consiliului de administraţie respectiv“, se arată în legea de organizare a Societății Române de Televiziune.
În consecință, actualul legislativ, controlat de coaliția PNL, USRPLUS și UDMR, poate declanșa procedurile de respingere a raportului de activitate al TVR pe anul 2019.
Acest raport de activitate trebuie să primească mai întâi raport de respingere în ședința comună a comisiilor de cultură din Senat și Camera Deputaților (Viorel Badea, PNL, este președintele comisiei din Senat și Iulian Bulai, de la USR, al celei din Camera Deputaților). Ulterior, decizia celor două comisii trebuie confirmată în ședința comună a celor două camere ale Parlamentului, reunite în plen.
Procedura a fost folosită frecvent în utlimii ani. Deși mandatul consiliului de administrație al TVR este de patru ani, din 2002 până 2017 nici un președinte al TVR nu a rezistat mai mult de trei ani. Gradea este singura care, în septembrie 2020, a depășit acest termen, ea fiind numită la 27 septembrie 2017.
Potrivit unor surse politice, noua majoritate a convenit deja distribuirea politică a celor trei instituții media controlate de stat: USR ar urma să preia conducerea TVR, PNL - radioul public, iar UDMR - Agerpres.
Teoretic, Gradea ar putea fi demisă și prin convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului sau, cel puțin, a comisiilor de cultură, pentru pregătirea raportului de respingere. Parlamentul este în vacanță pe perioada lunii ianuarie, conform Constituției.