La o analiză superficială, Parlamentul European este una dintre instituţiile UE, din multe perspective, cea mai puţin semnificativă în procesul decizional european. În exerciţiul atribuţiilor legislative, Parlamentul cooperează cu Consiliul UE şi îşi fundamentează procesul decizional pe iniţiativele Comisiei Europene. Politica externă este în afara rolului formal al Parlamentului European.
Alegerile europarlamentare din acest an sunt esenţiale deoarece prin votul lor cetăţenii europeni vor decide dacă UE va continua să funcţioneze respectându-şi propriile valori. Cetăţenii europeni înţeleg că simpla apartenenţa la UE aduce automat prosperitate economică. O Europă iliberală, în sensul dorit de populişti, s-ar prăbuşi sub apăsarea propriilor contradicţii interne. În egală măsură, dacă partidele anti-europene îşi sporesc influenţa în Parlamentul European, dezorganizarea politică la nivel european va marca stabilitatea UE, pe o perioadă de câţiva ani.
__________________
Citește dosarul integral „Cooperativa anti-UE”
Cine sunt politicienii și jurnaliștii români care atacă ne vor afară din Europa
UE versus propaganda Kremlinului. Efectele manipulărilor asupra României
Stratfor: De ce nu-și permite România să fie anti-UE
Radiografia euroscepticismului la români
Vectorii manipulărilor eurofobe
Vladimir Tismăneanu: Partida Rusă, de la Dan Zamfirescu la Răzvan Theodorescu
Putin și războiul său asimetric cu democrația
__________________
În funcţie de câte locuri vor câştiga în PE, partidele anti-europene ar putea bloca activitatea instituţiilor europene privind subiecte precum: politica externă, reforma euro zonei, dar şi libera circulaţie şi ar fi în măsură să limiteze capacitatea UE de a apăra valorile europene referitoare la libertatea de expresie, statul de drept şi drepturile civile. Dacă populiştii câştigă mai mult de 33% din locurile în PE, aceştia vor avea posibilitatea de a bloca proceduri UE, afectând credibilitatea şi capacitatea de reacţie a instituţiilor europene.
De asemenea, există posibilitatea ca aceste partide să caute aranjamente tactice, astfel încât grupurile politice semnificative (PPE şi S&D) să nu mai aibă majoritatea absolută, ceea ce va încetini semnificativ agenda Parlamentului European.
Un impact serios al prezenţei semnificative în PE al grupărilor anti-europene se poate evidenţia în desfăşurarea procedurilor, deja declanşate, privind încălcarea statului de drept în Polonia şi Ungaria. Mecanismul Articolului 7 este un instrument politic de presiune şi mai puţin o procedură, care poate conduce la suspendarea drepturilor de vot privind statele vizate.
Dar de aici apare problema: PE nu ar putea lansa investigaţii împotriva statelor membre, iar Consiliul - dominat de guverne cu orientări politice asemănătoare - ar limita capacitatea UE de a apăra democraţia europeană. Procedurile pot fi complet blocate dacă partidele anti-europene din Parlamentul European vor intra şi la guvernare (Danemarca, Estonia şi Slovacia).
Consiliul şi Comisia nu pot declanşa procedurile proprii, iar Curtea Europeană de Justiţie nu poate lua decizii fără avizul sau consultarea Parlamentului European. Mai mult, a devenit practică în Parlamentul European ca în domeniile în care nu are un rol co-decizional să adopte rezoluţii neobligatorii.
În ciuda competenţelor limitate în materia politicii externe, comitetul pentru afaceri externe al Parlamentului European a adoptat, în perioada iulie 2014 - decembrie 2017, 58 de rapoarte, din proprie iniţiativă, dublu faţă de Comitetul pentru probleme economice şi monetare. Prin această tactică, grupurile de extremă stângă - Stânga Unită Europeană/Stânga Nordică Verde - au întârziat poziţionări politice europene esenţiale privind Federaţia Rusă, Ucraina sau Orientul Mijlociu.
În egală măsură, privind adoptarea Cadrului Financiar Multianual, Parlamentul European are competenţe extinse, alături de Comisie şi Consiliu, pentru a lua măsurile pe care le consideră necesare privind plafoanele bugetare pentru programe şi finanţări, precum şi distribuirea resurselor în cadrul bugetului UE.
Până la alegerile din mai 2019, sunt şanse reduse de a se putea adopta bugetul UE, ceea ce înseamnă că partidele anti-europene, în următorul parlament, vor putea să exercite presiuni majore privind viitorul exerciţiu bugetar 2021-2027, în special privind politica de coeziune, fondurile în agricultură, cercetare, migraţie, euro-zona, apărare şi politica externă.
Partidele anti-europene au capacitatea de a obstrucţiona Parlamentul European, dar eficiența politică a unui astfel de demers depinde de modul în care se vor coordona - de la extrema dreaptă la cea stângă. Partidele de extremă dreaptă – Frontul Naţional Marine Le Pen, UKIP, precum şi naţionaliştii greci şi unguri - ocupă, în actualul Parlament, puţin peste 10 % din locuri.
În 2019, această cotă va urca la 19%, în special prin scorul preconizat foarte bun pentru Frontul Naţional, Alternativa pentru Germania şi Liga Nordului. Cei mai mulţi dintre europarlamentarii de extremă dreaptă sunt afiliaţi la două grupuri politice în Parlamentul European - Europa Libertăţii şi a Democraţiei Directe; Europa Naţiunilor şi Libertății - sau sunt neafiliaţi. Aceste grupuri au o coeziune internă slabă, dar „parfumul puterii“ poate fi un liant excelent.
Din 2019 există posibilitatea unei alianţe „toţi împotriva sistemului“, dacă partide de stânga extremă, precum Die Linke (Germania) şi Insoumise (Franţa), intră în coaliţie cu cei de dreapta. Extremele au votat şi alături de partidele „mainstream“, când familiile politice mari au dovedit o disciplină internă semnificativă (migraţia, Rusia, SUA, comerţ).
Simpatia faţă de Rusia, ridicarea regimului de sancţiuni, înclinaţiile protecţioniste puternice sunt teme care pot genera coordonarea între extremele de stânga şi dreapta în Parlamentul European, dar, de cele mai multe ori, europarlamentarii extremişti votează separat (Raportul Sargentini privind funcţionarea statului de drept în Ungaria).
De asemenea, oportunităţile pentru cooperare între grupurile de extremă din Parlamentul European sunt limitate şi variază de la partid la partid.
Blocul de Stânga (Portugalia) este critic la adresa UE, dar se opune xenofobiei şi naţionalismului în Europa. Podemos şi Syriza au devenit mult mai disponibile privind colaborarea cu partidele mainstream din Europa, în momentul în care au devenit forţe politice relevante în statele lor. Partidul lui Jean Luc-Melenchon, Insoumise, a refuzat să ceară votanţilor săi să nu o voteze pe Le Pen, în a doua rundă de alegeri din Franţa (2017).
Partidele anti-europene, populiste, extremiste pretind că oferă răspunsuri imediate şi evidente la probleme complicate cu care se confruntă Europa occidentală şi reprezintă „oamenii decenţi “care se luptă cu o elită distantă şi coruptă. Acest narativ – „de stânga“ sau „de dreapta“ - se centrează pe distorsionarea adevărului, divizarea Statelor Membre, paralizarea procesului de decizie în UE, discreditarea instituţiilor UE şi a relaţiei transatlantice. Până astăzi, populiştii au reuşit să supraîncălzească discursul politic. În curând, vor reuşi să influenţeze procesul decizional.
Pe ambele linii de atac, partidele extremiste reiau elementele narative susţinute, formal şi public, de Moscova şi anume generarea fricii şi a nesiguranţei în rândul cetăţenilor europeni, precum şi prezentarea actorilor statali şi non-statali radicali ca fiind mai puternici decât sunt în realitate. Avându-se în vedere riscurile evidente privind interferenţa străină în procesele electorale din statele occidentale, guvernele europene nu pot considera alegerile din mai 2019 ca fiind un moment politic normal, comun, în exerciţiul democratic al societăţilor europene. Aceasta este şi convingerea Comisiei Europene.
__________________
Citește dosarul integral „Cooperativa anti-UE”
Cine sunt politicienii și jurnaliștii români care atacă ne vor afară din Europa
UE versus propaganda Kremlinului. Efectele manipulărilor asupra României
Stratfor: De ce nu-și permite România să fie anti-UE
Radiografia euroscepticismului la români
Vectorii manipulărilor eurofobe
Vladimir Tismăneanu: Partida Rusă, de la Dan Zamfirescu la Răzvan Theodorescu
Putin și războiul său asimetric cu democrația
__________________
Manipularea şi dezinformarea nu reprezintă numai elemente ale războiului informaţional cu surse externe, dar şi interne. Pentru obţinerea unei configuraţii parlamentare corecte, aleasă, în 2019, de cetăţeni europeni informaţi, statele UE trebuie să abordeze cu fermitate şi pragmatic sursele de propagandă extremistă şi dezinformare. În egală măsură, Parlamentul European trebuie să depăşească dilema pro-european/anti-european şi să se concentreze pe dezbaterea politică, de substanţă, privind problemele de fond cu care se confruntă cetăţenii europeni - inegalitatea, venituri insuficiente pentru clasa de mijloc, sistem de taxare contestat sau standarde sociale şi de mediu.
Cristian Diaconescu este diplomat, fost ministru de Externe și al Justiției.
Comentarii 0