„Demonstrați că vă pasă și faceți un pas necesar pentru copiii țării. Alocați fondurile necesare. Dacă nu, plecați cu toți incompetenții de la Guvern. Nu mai mințiți, nu mai furați și veți avea bani pentru alocații și pentru pensii. PSD va vota pentru raportul de respingere a ordonanței de urgență”, a spus în timpul dezbaterilor senatorul PSD Ion Rotaru, citat de Mediafax.
---
Comisia de muncă din Senat a dat un raport de respingere pentru proiectul de lege privind OUG care prevede creșterea în etape a alocațiilor pentru copii. Propunerea ar trebui să ajungă marți în plenul Senatului.
Au fost cinci voturi „pentru” raportul de respingere, două abţineri şi două voturi „împotrivă”.
Senatul este prima cameră sesizată, decizională fiind Camera Deputaților.
Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a anunţat, la finalul şedinţei de Guvern din 29 iulie, că, la 1 septembrie, copiii vor primi mărite alocaţiile aferente lunii august. Copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani vor primi 185 de lei, iar cei de până la 2 ani sau cei de până la 18 ani, dacă au dizabilităţi, vor primi 369 de lei. Alte patru creşteri, cu câte 20 la sută, sunt prevăzute în 2021 şi 2022.
În 30 iulie, preşedintele interimar al Senatului Robert Cazanciuc (PSD) a afirmat că ordonanţa de urgenţă a Guvernului care prevede o creştere etapizată a alocaţiilor pentru copii este „o altă ipocrizie marca PNL”.
Întrebat dacă va fi respinsă OUG atunci când ajunge în Parlament, Cazanciuc a spus că rămâne de văzut dacă va fi respingere sau depunerea unor amendamente prin care să fie respectat angajamentul iniţial şi anume dublarea alocaţiilor pentru copii.
Totodată, preşedintele Camerei Deputaţilor şi șeful interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că ordonanţa de urgenţă care prevede o creştere etapizată a alocaţiilor pentru copii înseamnă de fapt o tăiere cu 80% a alocaţiilor şi nu o majorare a acestor cu 20%. Liderul interimar al PSD a precizat că partidul pe care îl conduce vrea să respecte legile ţării, iar alocaţiile să fie dublate, aşa cum era prevăzut iniţial în lege.
Proiect de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.123/2020 pentru modificarea art.3 din Legea nr.61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii se află în procedură de urgenţă în Parlament.