Ciucă: Atacurile cibernetice ne-au făcut să înțelegem că intrăm într-o altă paradigmă de securitate

DE Alin Crișan | 16.04.2024 - 19:51
Ciucă: Atacurile cibernetice ne-au făcut să înțelegem că intrăm într-o altă paradigmă de securitate - Foto: INQUAM Photos/ George Călin

Nicolae Ciucă a participat la Digital Innovation Summit Bucharest 2024, eveniment organizat de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică, a declarat că atacurile cibernetice ne-au făcut să înțelegem că intrăm într-o altă paradigmă.

SHARE

Președintele Senatului și al PNL, Nicolae Ciucă, a participat la Digital Innovation Summit Bucharest 2024, eveniment organizat de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică, cu participare internațională.

Ciucă: Atacurile cibernetice ne-au făcut să înțelegem că intrăm într-o altă paradigmă de securitate

Acesta apreciază faptul că România contribuie la dezbaterea globală despre digitalizare și despre viitorul tehnologiilor digitale emergente, precum inteligența artificială, dar și despre pericolele manipulării și dezinformării. 

“Încă din 2007, odată cu atacurile cibernetice asupra Estoniei, am înțeles că intrăm într-o altă paradigmă de securitate. În interiorul acesteia, interconectivitatea este simultan dezirabilă și inevitabilă, dar și o sursă de vulnerabilități și provocări pentru care trebuie să fim pregătiți.

Citește și: Marcel Boloș: „S&P reconfirmã ratingul suveran al României şi perspectiva stabilã”

Invazia Ucrainei din 2014 a fost efectuată și prin atacuri cibernetice, iar în perioada de după au existat mai multe campanii de atacuri cibernetice asupra infrastructurii critice, mai ales în domeniul energiei, dar și al entităților de stat”, a declarat Ciucă. 

“2024 este an electoral la nivel global. Bătălia acestui an este între democrație și autoritarism. Interferența străină în procesul electoral și încercarea de a folosi mediul online pentru a delegitima însăși instituția alegerilor – fundamentală într-o democrație – fac parte din arsenalul regimurilor autoritare.

Pericolul atacurilor cibernetice, al dezinformării, al propagandei și știrilor false este real și acut - astăzi mai mult ca niciodată. Așadar, trebuie să fim atenți, să ne apărăm democrația și pe „câmpul de luptă” digital”, consideră șeful Senatului. 

Acesta a făcut referire, de asemenea, la următorii 10 ani pe care îi vede ca pe un „deceniu al siguranței”, în care investiția în inovație și tehnologie trebuie să fie parte a noului proiect de țară pentru România. Și consideră că România are nevoie atât de inovație în tehnologie și în aplicațiile sale comerciale, sociale și educaționale, cât și de inovație în securitate și guvernanță.

Iar din acest punct de vedere, educația rămâne cea mai puternică armă împotriva propagandei și manipulării, extremismului și populismului, în opinia acestuia. 

Citește și: Chirica: Continuăm proiectul cu finanţare europeană de eficientizare energetică a Spitalului Clinic

“Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică - ICI București, cum îl știe toată lumea, este cel mai vechi institut, are peste 50 de ani de existență, care de-a lungul timpului a reușit să se reinventeze.

Am remarcat capacitatea de a dezvolta software, am remarcat capacitatea de a construi și întreține infrastructură digitală, de a face cercetare aplicată pentru tehnologii emergente, precum inteligența artificială și de a oferi produse educaționale. Am fost impresionat în special de felul în care, în calitate de organizație care se auto-finanțează, repet, instituție care se auto-finanțează, nu primește bani de la Guvern, ICI București a dezvoltat produse și servicii competitive cu cele din sectorul privat.

Parteneriatul meu cu Institutul nu este unul nou. Pe durata mandatului meu ca prim-ministru am desemnat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică să fie un organism cu atribuții extinse în domeniul forensic digital.”

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te