Toate pornesc de la modul în care a fost prezentată venirea liderilor PSD în satul cunoscut pentru tradiția sa pastorală.
Înregistrarea emisiunii „Viața satului“ cu Dragnea și Daea a fost un secret păstrat inclusiv în satul din munții Cindrel, unde toți oamenii se cunosc între ei.
Mai mult, nici chiar în dimineața zilei de sâmbătă, când au fost realizate efectiv filmările, oamenii din sat care ar fi vrut să discute cu ministru Agriculturii despre problemele oieritului, nu știau că și Dragnea e în pensiunea unde s-a înregistrat emisiunea.
„Nu s-a știut nimic, nimeni nu a fost anunțat. Dar, de vineri seara s-au văzut în față la domnul Bodea, la pensiune, multe, multe mașini, cu numere de peste tot, mai ales din București. Ce o fi, ce o fi? Dar nimeni nu știa absolut nimic despre ceea ce se întâmplă.
Sâmbătă dimineața, o mașină a TVR a întors în fața casei mele, căci eu stau aproape de pensiunea unde a avut loc așa-zisa ședință. Și i-am întrebat cu ce ocazie pe aici și mi-au spus că vor filma cu domnul ministru al Agriculturii.
Atunci, le-am zis că noi am avea multe de spus, că noi încă nu am tuns oile și deja au venit unii că ne cumpără lâna cu un leu, altfel putem să o aruncăm. Oricum, pieile le aruncăm, nu mai avem ce face cu acelea.
Dacă nu ar fi subvențiile, oieritul ar fi la pământ. Și lucruri din-astea aș fi vrut să vorbesc cu domnul ministru.
Cei de la TVR mi-au spus să trec pe acolo, pe la pensiune, că sigur putem vorbi cu ministrul“, descrie Luța Dăncilă, de 62 de ani, “băciță din copilărie“ după cum se prezintă completând că “nu sunt rudă cu doamna prim-ministru“, scrie Turnul Sfatului.