Cine e ex-senatoarea AUR care spune că George Simion a lovit o femeie și că în AUR sunt bani negri?

DE Alex Darvari | Actualizat: 10.01.2024 - 19:48
Cine e ex-senatoarea AUR care spune că George Simion a lovit o femeie și că în AUR sunt bani negri? - Foto: Facebook
Cine e ex-senatoarea AUR care spune că George Simion a lovit o femeie și că în AUR sunt bani negri? - Foto: Facebook
George Simion
George Simion

Rodica Boancă, ex-senatoarea AUR spune că George Simion a lovit o femeie și că în AUR sunt bani negri? Rodica Boancă este cea care a făcut plângere la poliție, iar acum George Simion și 3 lideri AUR sunt anchetați pentru coruperea alegătorului.

SHARE

Parlamentul României a fost notificat de Poliția Ialomița cu privire la deschiderea unei anchete asupra deputaților George Simion și Păunescu Silviu Titus și a senatorului Claudiu Târziu, acuzați de "coruperea alegătorului".

Citește și: George Simion, întrebat de darul de nuntă de 400.000€: „Faceți pe prostul! Am luat brânză și țuică”

Prilej pentru George Simion să se victimizeze și să pretindă că este o lucrare a dușmanilor politici.

Cine e ex-senatoarea AUR care spune că George Simion a lovit o femeie și că în AUR sunt bani negri?

Citește și: Liderii AUR, George Simion, Claudiu Târziu și Marius Lulea, anchetați pentru coruperea alegătorului

Surpriză. Cel care i-a făcut plângere la poliție lui George Simion este chiar un fost senator AUR, care îi aduce acuzații foarte grave.

Rodica Boancă (foto jos), ex senator AUR spune că Simion are un comportament de maidan și că își însușește banii din donații făcute la partid. Ea spune că l-a văzut lovind o femeie.

Citește și: Cum a devenit colegiul Lazăr „moșia” lui George Simion și AUR ? Directoarea dă vina pe elevi

„Noi (n.r – senatoarea împreună cu soțul acesteia) am depus sesizarea în urma căreia s-a făcut o anchetă și în care s-a dispus începerea acestei cercetări.

Acuzațiile sunt de coruperea alegătorilor, folosirea banilor publici în campanie electorală mascată, mită electorală. Codul penal, articol 383 spune foarte clar că oferirea de astfel de servicii sau bunuri în vederea obținerii voturilor este o infracțiune și mai departe se ocupă justiția”, a spus Rodica Boancă, potrivit psnews

Banii, într-o nebuloasă

Boancă susține că în aceste caravane medicale inițiate de AUR s-au scurs foarte mulți bani negri.

„Sunt niște bani care s-au dus printr-o fundație – Medici pentru sate. Este o întreagă nebuloasă acolo. Sper ca anchetatorii să facă lumină și să facă dreptate... Ce facem? Înlocuim niște hoți și niște penali cu alți hoți și alți penali? N-am făcut nicio treabă.”, a declarat senatoarea Rodica Boancă pentru PS News.

Ea a spus că a plecat din AUR pentru că s-a ajuns la un cult al personalității lui George Simion.

„Încasează și foarte mulți bani sub formă de donații despre care nimeni nu știe nimic.

Ce se întâmplă cu acele donații și de unde vin. De unde vin știm cumva că vin de la toți traseiștii pe care-i înscrie în partid și toți penalii și toți traficanții și toți ce-or mai fi ei, de acolo vin banii, dar unde se duc nu știm”, acuză senatoarea.

Boancă face acuzați extrem de grave și spune că l-a văzut pe George Simion lovind o femeie.

„George Simion este total diferit față de ceea ce afișează public. Dacă, pe de o parte, se arată suveranist și mare apărător al drepturilor cetățeanului român, în realitate înșală, minte, lovește, are un comportament de maidan. Ați văzut, de altfel, și toate manifestările lui publice, adică nu vorbesc din vise, le-am văzut cu toții. L-am văzut în stare de ebrietate, l-am văzut lovind-o pe o doamnă senator”, a spus fostul senator AUR.

Cine este Rodica Boancă?

Rodica Boancă este profesor de engleză și știe 2 limbi străine: engleză și franceză. A absolvit liceul de Arte „Ionel Perlea” Slobozia, Seminarul Teologic „Ioan Gura de Aur” și Facultatea de Limbi străine.
 CV-ul ei este AICI

Cum s-a victimizat George SImion

„La începutul ăsta de an, tocmai ne-au arătat că vor să ne desființeze, că vor să ne organizaze dosare penale, că vor să ne însceneze diferite lucruri. Nu ne temem. Nu vă temeți! Dacă așa se gândesc ei că o să ne elimine printr-o hârtie venită tam-nesam la ordinul domnului Ciolacu pentru coruperea alegătorilor... Cu ce îi corupem noi? Suntem la guvernare, noi?... Cu procurori și cu oaste înseamnă că au pierdut deja meciul”, spune George Simion într-o postare pe Facebook.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te