Călin Georgescu a ajuns luni dimineața la sediul IPJ Ilfov pentru semnarea controlului judiciar, măsură preventivă aflată aproape de final.
Călin Georgescu voia să-l aducă pe Putin în România: „Ar fi fost Pacea de la București”
La fața locului, zeci de susținători l-au așteptat din nou, încă de la prima oră a dimineții de luni, cu steaguri și scandări, strigând „Călin Georgescu, președinte”, în ciuda faptului că acesta nu a câștigat niciodată alegerile prezidențiale, ci doar s-a calificat de pe prima poziție în turul II al alegerilor prezidențiale (Elena Lasconi (USR) calificându-se a doua în finala prezidențială) - tur care numește de facto președintele României.
Reamintim că alegerile prezidentiale din 2024 au fost anulate după ce s-a descoperit ingerinta Rusiei în alegeri. Mai mult, CG, care a declarat „zero bani pentru campania sa electorală” a beneficiat de o campanie mamult de propaganda în mediul online, în special pe TikTok.
Citește și: Matrioșca din spatele grupurilor ultraortodoxe. Propaganda pro-Călin Georgescu, la turație maximă
Călin Georgescu, în retorica Rusiei: „Sistemul oligarhic european care respiră și visează doar război”
„Cel mai important gest nobil care practic înalță ființa umană pentru că vorbim de pacea ziditoatre, de ceea ce Mântuitorul Iisus Hristos ne cheamă să fim fii ai păcii, și am constatat așa cum s-a văzut că a deranjat sistemul oligarhic european care respiră și visează doar război. Eu spun așa, dacă nu aș fi fost interzis, ilegal și total abuziv astăzi s-ar fi vorbit de Pacea de la București”, a afirmat Georgescu în fața IPJ Ilfov.
Citește și: CSAT confirmă ingerințele Rusiei la prezidențiale. Călin Georgescu urma să fie marioneta Moscovei
Foto: Profimedia images
Asta înseamnă că Vladimir Putin, cu mandat internațional de arestare, ar fi venit în România pentru a discuta așa-zisa „pace din Ucraina”, pe care Rusia o refuză categoric.
El a adăugat că, înainte de anularea alegerilor din 6 decembrie 2024, a promovat constant „ideea păcii rusești” considerând-o „singura soluție rațională la războiul din Ucraina”, asta în timp ce condamna Ucraina că se apără în fața invadatorilor ruși. Mai mult, Georgescu a numit în mai multe rânduri Ucraina - drept un stat „artificial” - exact în același mod în care propaganda de la Moscova numește țara pe care Putin a invadat-o în 24 februarie 2022.
„Pentru astăzi eu vreau să mulțumesc tuturor oamenilor care au venit într-un număr foarte mare, ca de fiecare dată și care cred că dincolo de persoana mea, au un ideal comun: demnitatea țării noastre, bunăstarea ei și desigur, să avem o țară condusă de oameni de glie. În rest, aș putea să spun că înainte de anularea alegerilor din 6 decembrie 2024, eu am vorbit constant și răspicat despre pace. Aceasta fiind singura soluție rațională la războiul din Ucraina”, a declarat Călin Georgescu în fața IPJ Ilfov.
Mesajul subliniat de Georgescu de la summitul din Alaska: „Vladimir îți mulțumesc”
Georgescu a mai discutat despre summitul din Alaska, numindu-l „Everestul diplomației” și precizând că discuțiile dintre președinții Vladimir Putin și Donald Trump au deschis calea către o posibilă cooperare internațională.
”Știți cum e, politica internațională sau diplomația trebuie să se raporteze la summitul din Alaska de care foarte puțină lume mai vorbește astăzi. Eu vă spun că ce a fost la Alaska este Everestul diplomației. Asta înseamnă, contează ceea ce nu se spune, este improtant ceea ce nu se vede și este fascinat de-a dreptul cea ce nu se scrie, dar asta este important pentru cei ce înțeleg ce înseamnă diplomație.
Cert este un lucru că acolo cei doi președinți au rostit cuvinte foarte importante, mergând de la faptul că președintele Putin a spus că Donald Trump a avut dreptate, dacă era președinte războiul nu ar fi început. Iar președintele Trump s-a adresat cu: „Vladimir îți mulțumesc”. Sunt lucruri extraordinar de improtante, iar președintele Putin s-a adresat: „Salut vecine”.
Sunt convins că nu s-a vorbit în mod special despre războiul din Ucraina, s-a vorbit cu siguranță, dar nu în mod special, ci s-a vorbit despre calea spre pace. Este fubndamental acest lucru, este crearea drumului către o lume nouă pe care toți o așteptăm, o lume a cooperării.(...)”, a declarat Călin Georgescu.
Călin Georgescu, complice la destabilizarea României
Călin Georgescu este cercetat pentru complicitate la acțiuni contra ordinii constituționale, într-un dosar care implică și gruparea de mercenari condusă de Horațiu Potra, cunoscut pentru apropierea sa de Rusia lui Vladimir Putin.
„Procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus în cursul zilei de astăzi (luni – n.r.) schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru unul dintre inculpați din infracțiunile de comunicarea de informații false și instigare la tentativă la comiterea de acţiuni împotriva ordinii constituţionale în infracțiunile de complicitate la tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale și comunicarea de informații false, în formă continuată (două acte materiale)”, transmite Parchetul General.
Citește și: Averea lui Potra, mercenarul lui Georgescu: 65 terenuri, 17 case, 28 kg lingouri. Are sechestru
Potrivit unor surse judiciare, schimbarea vine după ce vinerea trecută au fost audiați 18 membri ai grupării lui Potra.
Citește și: STENOGRAME Călin Georgescu: Există un plan, există o strategie a mea. Partidele vor dispărea
Inițial, Georgescu fusese inculpat pentru tentativă la acțiuni contra ordinii constituționale, dar anchetatorii consideră acum că rolul său a fost unul de complicitate, nu de instigator direct.
Planul de infiltrare în proteste
Procurorii susțin că grupul coordonat de Horațiu Potra ar fi plănuit să se infiltreze în protestele izbucnite imediat după anularea alegerilor prezidențiale, cu scopul de a crea haos și destabilizare.
Citește și: Rețeaua lui Georgescu: 20.000 conturi TikTok activate în ziua alegerilor. 5.000.000 vizualizări/oră
Anchetatorii susțin că un plan de acțiune a fost pus la punct la o întâlnire secretă organizată la ferma din Ciolpani, imediat după invalidarea scrutinului.
Georgescu este considerat unul dintre participanții importanți la acea întâlnire, alături de alți apropiați politici și logistici ai săi. Conform anchetei, strategia ar fi inclus acte de violență și provocări care să compromită mișcările civice autentice.
Citește și: Locotenenții lui Potra, mercenarul lui Georgescu, audiați la Parchet pentru destabilizarea țării
Dosar separat pentru propagandă extremistă
Călin Georgescu este deja trimis în judecată într-un alt dosar, în care este acuzat că a promovat în public cultul unor persoane vinovate de crime de genocid, crime împotriva umanității și crime de război, precum și ideologii fasciste, legionare, rasiste și xenofobe, fapte comise în mod repetat, în cinci acte materiale.
Citește și: Călin Georgescu, alături de un extremist judecat pentru incitare la ură: „Să ne asumăm istoria"
Această acuzație gravă vine pe fondul unor declarații și apariții publice ale fostului prezidențiabil, în care ar fi elogiat personaje istorice și regimuri condamnate de legislația penală românească.