Președintele Franței, Emmanuel Macron, a transmis vineri un avertisment cu privire la decizia președintelui american Donald Trump de a suspenda pentru 90 de zile tarifele impuse unor țări, spunând că această măsură este doar o „pauză fragilă”.
Avertismentul lui Macron după "taifunul taxelor" impuse de Trump: "E doar o pauză fragilă"
Într-o postare pe platforma X (fostul Twitter), Macron a declarat că, deși suspendarea parțială a tarifelor poate deschide calea pentru negocieri, tarifele de 25% pe oțel, aluminiu și automobile, precum și cele de 10% pe alte produse, rămân în vigoare.
„Această pauză este fragilă, pentru că tarifele rămân în vigoare și se ridică la 52 de miliarde de euro pentru Uniunea Europeană.
Avem 90 de zile de incertitudine pentru companiile noastre din ambele părți ale Atlanticului și dincolo de el”, a declarat Macron, potrivit Eurointegration.com.
Sursa foto: Profimedia images
Citește și: Război comercial între UE și SUA. Bruxellesul amenință cu taxe pentru giganții SUA ai tehnologiei
UE pregătește "bazooka" taxelor pentru SUA
Liderul francez a afirmat că Franța și Uniunea Europeană vor adopta o poziție comună în cadrul negocierilor, având ca obiectiv obținerea eliminării acestor tarife americane.
Comisia Europeană este pregătită să impună taxe asupra serviciilor digitale americane, dacă negocierile comerciale cu Washingtonul eșuează.
Ursula von der Leyen avertizează că Uniunea Europeană nu va ezita să recurgă la măsuri de represalii împotriva politicilor impuse de Trump.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat într-un interviu acordat Financial Times că Bruxellesul este pregătit să taxeze veniturile din publicitate ale platformelor digitale americane.
„Există o gamă largă de contramăsuri”, a afirmat von der Leyen. „De exemplu, am putea impune o taxă pe veniturile din publicitate în serviciile digitale.”
Anunțul vine în contextul în care președintele american Donald Trump a declanșat un conflict comercial de amploare, impunând taxe vamale asupra oțelului, aluminiului, mașinilor și, în cele din urmă, pe o gamă largă de produse europene. În replică, Uniunea Europeană a încercat să mențină dialogul deschis, urmărind un acord „reciproc avantajos”.
Totuși, Bruxellesul pare din ce în ce mai pregătit să adopte o poziție fermă. Ursula von der Leyen a menționat și posibilitatea de a activa „instrumentul anti-coerciție”, o măsură considerată o adevărată „bazooka” legislativă.