"În aceste zile, la Berlin, avem o întâlnire foarte importantă, care este prima întâlnire informală a miniştrilor de Afaceri Externe din statele NATO, întâlnire care va stabili ritmul şi va oferi, de asemenea, elementele de substanţă pentru pregătirea Summitului de la Madrid din iunie. Şi, după cum ştiţi foarte bine, seara trecută am discutat despre perspectivele de aderare ale Finlandei şi Suediei, împreună cu colegii din aceste state. Am exprimat poziţia fermă a României în favoarea unui proces rapid de aderare a acestor două ţări, pentru că, pe de o parte, România este un suporter ferm al politicii 'Uşilor Deschise', care aduce multe beneficii pentru Alianţă, în ansamblul său, iar noi ştim foarte bine, din propria noastră experienţă de aderare, cât de importantă a fost pentru reforma din România. În acelaşi timp, aderarea acestor două state, în viziunea noastră, va consolida Alianţa în întregul său şi noi credem că, dacă Suedia şi Finlanda devin membri ai Alianţei, postura de descurajare va fi mai eficientă şi apărarea mai consolidată. Astfel, în ansamblu, NATO va deveni mai puternică", a afirmat Aurescu.
Citește și: BREAKING NEWS Finlanda a anunțat oficial intenția de a se alătura NATO. Ce câștigă Turcia
El a precizat că s-au discutat "o serie de probleme" ridicate de unul dintre aliaţi în privinţa acestor două ţări, menţionând că speră ca această situaţie să se rezolve prin dialog direct între cele trei ţări.
Întrebat dacă a fost surprins de poziţia Turciei, Aurescu a răspuns: "Surpriza în diplomaţie nu este ceva de salutat. Dar, ceea ce pot spune este că am înţeles perfect care sunt preocupările Turciei, a fost un schimb de opinii şi cu colegii din Finlanda şi Suedia, aşa că avem poziţiile ambelor părţi şi au existat contacte deja seara trecută, discutând asupra posibilităţilor de a merge mai departe".
"Cred că nu trebuie să pierdem momentul. Acest lucru este extrem de important, mai ales în contextul actual, şi dacă vă amintiţi propunerile care au fost făcute de Rusia în decembrie anul trecut, cu acele proiecte de tratate care au fost avansate Statelor Unite şi NATO spre încheiere, în care Rusia a vrut, practic, să suspende sau să oprească politica de extindere a NATO, cred că este extrem de important să arătăm că aceasta este o chestiune care îi priveşte doar pe aliaţi şi, desigur, pe statele candidate. Şi, de aceea, cred că este important să găsim o soluţie şi să avem un proces rapid de ratificare a protocoalelor de aderare şi să primim ambele ţări în cadrul NATO, pentru că eu cred, şi cred în numele României, că aceasta va face Alianţa mai puternică", a evidenţiat Aurescu.