ALEGERI FURATE - Doar 38 de dosare penale soluționate în zece ani

DE Sorin Semeniuc | Actualizat: 14.06.2019 - 09:03
Cele mai multe fraude au fost la referendumul din 2012 de demitere a președintelui, în urma căruia Dragnea a fost condamnat de Livia Stanciu

De la europarlamentarele din 2009 încoace, instanțele au dat sentințe definitive în mai puțin de 40 de spețe.

SHARE

Un caz palpitant a avut loc în comuna Năpradea din Sălaj la alegerile locale din 2016. Vasile Ianc și-a depus candidatura pentru funcția de primar și, în perioada campaniei electorale, a avut mai multe întâlniri cu persoanele cu drept de vot.

El a apelat la o cunoștință căreia i-a cerut să organizeze o întâlnire la ea acasă cu mai multe persoane din localitate. Această cunoștință „a instalat un dispozitiv pentru înregistrarea de imagini și sunete în camera în care urma a avea loc întâlnirea, într-un loc ferit de privirile invitaților.

Cu dispozitivul respectiv, denunțătoarea a reușit să înregistreze ceea ce s-a petrecut la locuința sa cu prilejul întâlnirii programate în data de 14.05.2016 și a pus la dispoziția organelor de urmărire penală imaginile înregistrate, acestea fiind stocate pe suportul optic anexat“.

Ce au văzut anchetatorii: Ianc le-a cerut celor prezenți să-l aleagă pe el primar, i-a dat denunțătoarei 200 lei pentru a-l vota și pentru sprijinul acordat, plus 400 de lei pe care să-i împartă în mod egal celor patru invitați. Înainte de a remite banii, denunțătoarea a spus: ,,Un mic cadou de la domnul Ianc“.

„Trimit urna doar la cine votează cu PSD-ul“

Judecătoria Vînju Mare l-a condamnat pe Alexandru Busuioc la șase luni cu suspendare pentru că, la alegerile locale din 2016, în calitate de președinte al unei secții de votare, a refuzat să trimită urna mobilă la mai mulți cetățeni din comuna Gîrla Mare.

O medie de sub cinci dosare penale pe scrutin ajunse în instanță în ultimii zece ani este suspect de mică

Un martor a declarat: „L-am întrebat pe inculpat de ce nu a trimis urna mobilă și la acele persoane, iar inculpatul mi-a spus că trimite urna mobilă la cine dorește și la cine votează cu PSD-ul.“

___________

Citește dosarul integral „Alegeri furate”

 

PSD, campionul fraudelor penale la vot

Vicele PSD sector 1, închisoare pentru 100 de lei pe vot

Scrutin de Topoloveni. Marcă ilegală înregistrată

A murit, apoi a mers la urne

Închisoare pentru un mandat în Consiliul Local

____________

Dragnea: doi ani cu suspendare

În aprilie 2016, președintele PSD a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare, cu suspendare, într-un dosar în care a fost trimis în judecată pentru infracțiuni comise la referendumul din 2012, pe vremea când era secretar general al acestei formațiuni politice. Alţi 74 de inculpaţi din dosar au fost fie achitaţi, fie condamnaţi la închisoare cu suspendare.

DNA a susținut că „În calitate de secretar general al unui partid, inculpatul Nicolae-Liviu Dragnea, cu ocazia organizării și desfășurării referendumului din 29 iulie 2012, a uzat de influența și autoritatea sa în partid în scopul obținerii unor foloase nepatrimoniale de natură electorală, necuvenite, pentru alianța politică din care făcea parte partidul reprezentat de inculpat și anume îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obținute în alte condiții decât cele legale“.

Procurorii au adus dovezi conform cărora, printre altele, Dragnea a încurajat membrii de partid să facă promisiuni de foloase materiale în scopul de a determina alegătorii să voteze și, de asemenea, să propună prefecților înființarea de secții de votare în stațiunile turistice, care nu sunt ele însele unități administrativ-teritoriale.

Ocupații ale fraudatorilor de voturi

  • Profesor
  • Muncitor necalificat
  • Medic stomatolog
  • Pensionari
  • Politicieni
  • Agricultor
  • Oameni de afaceri-politicieni
  • Funcționari din Primării membri în secțiile de vot
  • Membri ai secțiilor de vot
  • Student
  • Director de marketing
  • Fără ocupație

Cum se află fraudele:

  • (auto)sesizări
  • Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție
  • Parchete Locale
  • Autoritatea Electorală Permanentă
  • Alegători
  • Candidați/Partide
  • Organe de Poliție Judiciară
  • Membri ai secțiilor de votare

La alegerile europarlamentare (Monica Macovei - foto jos- a luat un mandat) și prezidențiale din 2014, câștigate de Klaus Iohannis - foto sus-, adversarii lor au încercat să fure voturi


Când s-au înregistrat fraude și câte*

  • Europarlamentare 2009 – 1
  • Alegeri locale 2012 – 1
  • Referendum demitere Președinte 2012 – 8
  • Europarlamentare 2014 – 12
  • Prezidențiale 2014 – 11
  • Alegeri locale 2016 – 5

* Pe baza dosarelor penale aflate pe rolul instanțelor portal.just.ro. În unele situații, în care dosarul este încă pe rol, fără a avea sentință, nu s-a putut identifica scrutinul.

Top fraude pe județe

  • Teleorman –  7
  • Giurgiu 6
  • Argeș, Iași  4
  • Prahova, Bihor, Gorj  3

Din ce partide fac parte inculpații/pentru ce partide lucrau*

  • PSD – 5
  • PNL  1
  • PMP –  1

* Exclusiv pe baza sentințelor din dosarele penale disponibile pe site-ul rolii.ro   

Infracțiuni electorale ajunse pe masa judecătorilor

  • Fraudă la vot
  • Falsificarea documentelor și evidențelor electorale
  • Împiedicarea exercitării dreptului la vot
  • Coruperea alegătorilor
  • Folosire a influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite
  • Complicitate la falsificarea, prin orice mijloace, a documentelor de la birourile electorale şi introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine de vot decât cele votate de alegători

___________

Citește dosarul integral „Alegeri furate”

 

PSD, campionul fraudelor penale la vot

Vicele PSD sector 1, închisoare pentru 100 de lei pe vot

Scrutin de Topoloveni. Marcă ilegală înregistrată

A murit, apoi a mers la urne

Închisoare pentru un mandat în Consiliul Local

____________

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te