Spitalul românesc de stat: te duci să mori de covid și arzi de viu. Sau te lichidează o nosocomială

DE Mircea Marian | Actualizat: 29.01.2021 - 13:36

În noiembrie 2020, în România s-au înregistrat 34.769 de decese, record absolut din 1956. Știrea n-a tulburat pe nimeni, pentru că toți știm explicația: sistemul medical de stat este în colaps.

SHARE

După incendiul de la Balș, vom asista la sceneta pe care am văzut-o și la Piatra Neamț: diferite găști afiliate politic își vor pasa vina de la una la alta și vor atrage în joc presa pe care o controlează. Vor urma câteva zile de scandal, după care se va așterne liniștea, se va face pace și nu se va întâmpla nimic. Probabil vinovat va fi “un reșou“. Sau o aerotermă. 

Și apoi vom aștepta ca alt incendiu să ardă oamenii de vii, prin saloane.

Oricum, când nu sunt incendii, te lichidează nosocomialele. Sau mori la ușa spitalului, așteptând ca ștampila rotundă să ajungă pe o cerere - cum s-a întâmplat, recent, la Corabia, dar mai nimănui nu i-a păsat. 

Din când în când, după ani de procese, mai răspunde câte un acar păun. Dar sistemul, sistemul care face sume uriașe de bani storcând resursa publică dirijată spre spitalele de stat, rămâne neatins. 

“Cele mai mari șpăgi se dau in sistemul medical (...) Într-o perioadă de timp de doar 3-4 ani  un manager de spital a reușit să obțină profit de milioane“, spunea Kovesi în mai 2018. Așa că au dat-o repede afară, să se ducă la Bruxelles, să ne lăudăm cu ea acolo, dar să nu ne deranjeze aici, acasă. 

În 2019, creșterea salariilor în sistemul de stat nu a făcut decât să accentueze corupția, să crească șpăgile la angajare și să-i determine pe medicii onești să emigreze, nu pentru bani, ci pentru a lucra într-un mediu profesionist. 

În primăvara lui 2020, când a început pandemia, am văzut îngroziți cine erau “managerii“ spitalelor de stat: o bandă de incompetenți numiți politic, în fruntea tagmei fiind un hoț de conserve, din Vrancea. La spitalul județean din Piatra Neamț, șef era juniorul unui lider PSD local, celebru pentru că hărțuia subordonatele. A venit Nelu Tătaru să facă ordine și ce a reușit: un manager numit de el era antreprenor de pompe funebre, altul fusese șef de restaurant! 

Pornind de la premiza fericită că Vlad Voiculescu va reuși să schimbe o mare parte din managerii de spitale și chiar va găsi oameni competenți și onești, în ziua în care va ieși pe ușa ministerului aceștia vor fi alungați și schimbați cu clienții puterii. De altfel, e relevantă situația din 2016, când Voiculescu s-a ciocnit de Monica Pop, pe atunci manager la spitalul de oftalmologie din București. A pierdut. Pop a rămas manager până prin 2020, când a fost înlocuită cu un fost președinte al CNAS, care era urmărit penal. 

Soluția nu este să schimbăm niște manageri “răi“ cu ai noștri, care-s îngerași. Nici să promitem oamenilor miliarde de euro pentru investiții în spitale noi. Cel puțin 10% din acești bani se vor scurge în diverse buzunare. E plină țara de spitale noi, niște clădiri goale, care au costat și costă enorm, de care medicii buni fug. Fălticeni, de exemplu: clădire minunată, dar pustie. Au început să lucreze la el în 1991, în 2018 au terminat clădirea, iar în 2019 au descoperit că nu avea scări de incendiu! Este o imagine reprezentativă pentru investițiile de stat în spitale. Celui care îmi spune că va fi altfel de acum înainte îi răspund că nu cred.

Sigur că orice demnitar care va încerca să spargă sistemul mafiot din sănătate va fi linșat la Antena 3 și asociații ei, sigur că va avea de dus o luptă cumplită, fiindcă vorbim de o conductă cu zeci de milioane de euro, de unde se alimenetează politicieni din mai toate partidele. Guvernul ar trebui să fie o falangă macedoneană, unit în jurul celui care-și asumă o asemenea misiune. Dar o astfel de minune nu cred că se va întâmpla, acum. Se va da nițel cu bidineaua peste mizerie, ce rămâne ajunge sub preș. 

Iar pacienții vor continua să se interneze în spitalele de stat întrebându-se ce-i va ucide: nosocomialele, un incendiu, un medic incompetent sau pur și simplu te vor lăsa să te chinui pentru că n-ai dat șpagă suficientă. 

 

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te