Dragă Roexit,
Te-am văzut foarte vioi înainte de referendumul pentru familie din octombrie 2018. După răsunătorul eșec ai cam dispărut. Acum văd că te-ai reactivat, de când cu epidemia asta de coronavirus. Ba, foarte curând, înțeleg că vei avea, probabil, un partid născut din dezinformările crizei coronavirusului.
Nu-ți voi ține prelegeri teoretice, vreau doar să te pun în fața propriei alegeri.
Să zicem că e luni dimineața, ieri a fost referendum iar ai tăi, tabăra Roexit, au câștigat. Acum te aștepți la tot ce poate fi mai bun.
Știu...Ți-au spus că ei vor negocia mai bine și nu în genunchi, așa cum au făcut ceilalți. Că vor obține ei un tratat de ieșire mai bun pentru România, că te vei bucura de toate drepturile, în schimb vei scăpa de îndatoriri. Că vei fi demn în Europa.
Știu, știu... ți-au spus că, de fapt, UE are mai multă nevoie de România decât România de UE.
Și tu i-ai crezut. Păcat.
Am să-ți dau o primă veste proastă: nu va fi nicio negociere.
Iar motivul e simplu: România nu e Marea Britanie, ca să merite efortul unor negocieri.
Greutatea sa economică este prea mică. Funcționarii aceia cu costume gri de la Bruxelles, despre care chiar tu ai spus că sunt diavolul pe pământ, au treburi mai importante. Pe tine te vor lăsa în plata Domnului.
Deci, vei fi, poate chiar de azi, țară terță. Ce înseamnă asta? Păi, cam ca Bolivia, Filipine, Sudan ... și alte cam 150 de țări de pe planetă. Țări libere și demne, desigur.
Asta înseamnă adio, liberă circulație. Asta înseamnă vize. Nu știu dacă mai ții minte... ștampilele pe care trebuia să le iei pe pașaport de la ambasadele țărilor unde doreai să mergi, după ce stăteai la cozi cam o zi și o noapte.
Sigur, nu e chiar demnitatea care ți s-a promis... însă a fost alegerea ta.
Dar poate că tu nu vrei să pleci nicăieri. Partea proastă este că va fi rău pentru mulți cunoscuți sau rude de-ale tale care sunt deja în Uniunea Europeană. Unii, cei mai calificați, vor fi păstrați într-un fel sau altul.
Alții, cum ar fi lucrători în construcții, în agricultură, în serviciile turistice, mici meseriași, vor ajunge acasă. Tu ai ales pentru ei să nu mai fie cetățeni europeni. Ceva îmi spune că la întoarcere nu-ți vor fi prea recunoscători.
Primarul din localitata ta ți-a promis că asfaltează strada principală, montează iluminat modern, renovează școala, grădinița, spitalul, că aduce canalizare, gaz, că ridică o sală de sport. Și acum vezi că toate astea nu se mai întâmplă. Dacă-l întrebi îți va răspunde că erau pe bani europeni, care acum nu mai vin.
Cum... nu știai?
Două treimi din investițiile publice sunt – erau – pe banii lor. Da, exact, ai europenilor despre care ai tăi ți-au spus că ne jefuiesc țara.
Acum ai aflat? Ce să spun... felicitări... dar e cam târziu.
Mergi la magazin. Și ce să vezi? S-au scumpit toate. Nici asta nu ți s-a spus înainte...
Se întâmplă din cauza taxelor vamale. Nu știai? Când o țară este membră a Uniunii Europene ea face comerț liber cu ceilalți membri. Acum toate sunt taxate. Bineînțeles, și exporturile tale. Care, în consecință, vor deveni mai scumpe și nu-și vor mai găsi clienți. Asta e, demnitatea costă!
Te duci la service, cu mașina ta adusă din Germania – piesele sunt mai scumpe. Tot din cauza taxelor. Apropos: ai mare grijă de mașina ta adusă din Germania, alta nu-ți mai aduci. Taxele, desigur...
Lucrezi la o firmă deschisă de niște nemți... sau austrieci... sau francezi... nu contează. Tot ce ei produc, exportă sau importă este acum taxat, după cum tocmai ai aflat. Asta înseamnă costuri mai mari, profituri mai mici...
Foarte bine, vei zice! Aceste firme sug vlaga țării! Roexit!
Da, doar că acum firma caută să se mute mai la vest, la unguri sau mai la sud, la bulgari. Guvernul tău o poate convinge să rămână, ca să nu te lase pe tine șomer. Are o singură carte de jucat: să le promită că-și vor scoate cheltuielile suplimentare din reducerea salariilor. Altă cale nu există.
S-ar putea ca tu să nu simți asta direct. Dar se va întâmpla ceva despre care poate îți amintești din anii 1990. Sau nu. Se cheamă inflație. Era cam de 300 la sută pe an. Adică, ceea ce azi costă 100 de lei, la anul pe vremea asta va costa 300.
Știu... știu ... ți s-au promis atât de multe și iată că te trezești și mai dator decât înainte. Cum așa?
Iată cum: nu doar că nu vei mai primi bani europeni, după cum ți-a spus și primarul. Dar va trebui să și dai înapoi ceea ce ai primit din bugetul în curs, 2014-2020.
După datele de azi, ar fi vorba de vreo 20 de miliarde de euro . Între timp, te vei uita cu jind la zecile de miliarde de euro primite de vecinii unguri și bulgari, de la Bruxelles, pentru refacerea economiilor după criza Covid-19. Tu n-o să vezi nimic, Roexit. Tu ai ales alceva.
Cum? Dar nu e adevărat că noi plăteam mai mult decât primeam? Nu, prietene, te-au mințit. Ieșeam în câștig. Într-un mare câștig. Dar acum e prea târziu. S-a dus...
Și acum, o să te rog să privești puțin în urmă.
Pe la 1848, niște tineri care studiaseră în Occident și-au pus în gând să facă o țară ca afară. Ca-n vestul Europei. Să ne scoată din colbul Balcanilor, să-i facă pe moșii și strămoșii tăi din supuși, cetățeni cu drepturi egale, libertăți și îndatoriri.
Și le-a ieșit! Fără violență, fără să conducă țara cu pistolul sau cu biciul, le-a ieșit cu democrație, cu inteligență, cu relații în Europa. Au făcut Unire, Independență, Regat...
Desigur, au venit și vremuri grele. Când cerul Europei s-a întunecat, când la putere au venit cei cu pistolul și biciul, acei ”patrioți” cu voci stridente și priviri întunecate, țara asta a fost sfârtecată. Într-o zi. Prin ultimatum.
Apoi, când Europa a fost divizată de un mare zid, sute de mii, poate milioane dintre ai noștri și-au găsit pieirea în lagăre sau în imensitatea Siberiei.
Dar toate astea s-au sfârșit.
Și s-a mai întâmplat ceva, dragă Roexit. În toți anii ăștia, niște oameni, de aici, din România, și-au asumat un proiect, s-au bătut pentru el, și-au tocit coatele prin școli, au dus negocieri grele – și nu vorbesc despre liderii politici. Vorbesc despre funcționarii, diplomații și experții adesea anonimi, care au dus țara asta, așa cum e ea, în Europa.
Ei s-au bătut ca tu să nu mai ai un salariu de 100 de dolari pe lună, ci de vreo câteva ori mai mult, să-ți poți aduce o mașină din Germania, să-ți poți umple coșul la hypermarket și să mergi în vacanță în Grecia fără pașaport și fără viză. Să ai și tu un pic de demnitate în Europa.
Vei spune că nici asta nu ți s-a spus. Îți voi spune că toate acestea ți s-au spus, într-un fel sau altul. Doar că n-ai vrut să le asculți.
