Șah la PSD

DE Răzvan Chiruță | Actualizat: 30.06.2018 - 13:51

Partidul Social Democrat s-a compromis definitiv atunci când liderii săi cei mai importanți s-au aliniat în spatele unui condamnat penal care tocmai anunța că va da foc la țară pentru a scăpa de închisoare.

SHARE

Partidul aflat la guvernare, care de fapt nu mai guvernează, a oferit publicului și ultima dovadă că este periculos când toată conducerea sa a acceptat să susțină un Liviu Dragnea ce tocmai amenința, din poziția de președinte al Camerei Deputaților, cele mai importante instituții ale statului – de la președinție și DNA până la serviciile secrete. 

Când toată conducerea sa a tăcut în timp ce Liviu Dragnea ne comunica pe față că nu mai vrea să respecte procedurile parlamentare – de care oricum PSD și-a bătut joc.
Când  lideri ai săi au îndemnat la violențe în timp ce baronul de Teleorman cerea iertare nu românilor săraci, nu victimelor unui sistem medical distrus sau celor alungați în străinătate, în căutarea unui trai mai bun, ci unor pușcăriași care, prin abuz în serviciu, au contribuit la sărăcirea acestei țări. 

Primul gest pe care trebuia să îl facă Liviu Dragnea după anunțarea sentinței în dosarul angajărilor fictive era să își dea demisia de la președinția Camerei Deputaților, nu să amenințe în stânga și dreapta. Iar dacă PSD nu are o problemă cu faptul că este condus de un dublu condamnat penal, noi, ceilalți, nu acceptăm ca cel de-al treilea om al statului în care trăim să fie o persoană care tocmai a primit 3,6 ani de închisoare cu executare. 

Oricum, Liviu Dragnea uită faptul că nici un lider cu probleme penale și de imagine nu a rezistat  prea mult în fruntea țării. Și tocmai faptul că PSD e un partid format din actuali și viitori penali îi va veni de hac exact celui care se zbate
acum să scape de cușcă. Sfârșitul politic al lui Liviu Dragnea este inevitabil. Singurul aspect la care instituțiile statului și societatea civilă trebuie să fie atente e ca baronul să nu apuce să mai facă și alte pagube. 

În acest context, mutarea președintelui Klaus Iohannis, care a anunțat că va candida pentru un nou mandat, a dat un prim șah în jocul toxic ale PSD.
După ce pesediștii au amenințat de mai multe ori că vor merge pe suspendarea șefului statului, după zvonurile că acesta din urmă ar pleca la Bruxelles și după ce publicul începuse să considere că președintele se implică prea puțin în scena publică, intrarea în cursa pentru un nou mandat, precum și declarațiile dure pe care le-a făcut împotriva lui Liviu Dragnea au menirea să dea speranță celor care ies în stradă de un an și jumătate și celor care
vor o Românie modernă, în care toată lumea, inclusiv condamnații penal, sunt obligați să respecte regulile. 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te