Imagini cu cei doi lideri huiduiți de protestatarii de la Afumați au făcut deliciul multora.
Aparent pentru că în realitate liderii acestor proteste sunt noii concurenți ai acestora pe piața politică și mai ales pe zona suveranist populistă.
Citește și: Dovada că Șoșoacă „a furat” protestele fermierilor și transportatorilor. A vrut numerele vehiculelor
Newsweek România a scris despre faptul că Dănuț Andruș, liderul declarat al fermierilor și cel care a mers la negocierile ba de la ministerul Agriculturii, ba de la cel al Finanțelor, a încercat fără succes să obțină personalitate juridică în instanță pentru Partidul Alianța Fermierilor și Antreprenorilor Români.
Tribunalul București i-a respins acest demers în noiembrie anul trecut iar în decembrie a făcut apel.
În această perioadă, până când se va judeca recursul, liderul fermierilor a ieșit în stradă să protesteze. Și să câștige astfel capital politic pentru noua formațiune politică.
Anterior, același Andruș a fost liderul regional pentru zona Bucovina al Partidului Antreprenorilor și Agricultorilor, un partid cu nume similar celui pentru care se luptă acum.
Culmea ironiei, președintele acestui ultim partid, desființat de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) în decembrie anul trecut a fost nimeni altul decât Călin Georgescu, fosta propunere a AUR pentru funcția de premier al României.
Declarațiile pro ruse ale lui Georgescu sunt de notorietate. Acesta afirmându-și deschis și fără nici un fel de menajamente admirația față de Vladimir Putin, liderul Federației Ruse care a invadat ilegal anul trecut Ucraina.
De cealaltă parte, la transporatori există un personaj care a cochetat la rândul lui cu politica. E vorba de Augustin Hagiu, un președinte al unui patronat din transporturi care își găsise loc în Partidul România Unită a lui Sebastian Ghiță, fostul deputat PSD fugit în Serbia din cauza numeroaselor sale dosare penale.
Ghiță este și acum proprietarul din umbră al televiziunii România TV, una din platformele mediatice ale liderilor extremiști suveraniști.
Partidul lui Ghiță era o copie fidelă și palidă după Partidul Rusia Unită a aceluiași Vladimir Putin.
Iar ca o primă consecință a acestor proteste avem blocate două puncte nodale ale comerțului cu cereale al Ucranei: vama de la Siret din nord-vest și portul Constanța în sud-est.
Nu există consecință mai favorabilă pentru Rusia lui Putin care face tot posibilul să întrerupă exportul de cereale al Ucrainei.
Dar, ca orice manipulare bună e nevoie ca aceasta să se plieze pe probleme reale și dureroase. Pe care să le călărească și să le ofere aparența rezolvării.
În realitate, revendicările fermierilor și transportatorilor sunt un ghiveci cu de toate din care multe sunt legate de relații contractuale între agenți economici private.
Deși cele două categorii de protestatari operează pe două piețe eminamente private, liderii lor cer în permanență intervenția statului în orice relație contractuală pe care o au.
Unul dintre cele mai bune exemple este cerința lor ca statul să le plafoneze prețul la RCA pentru că, zic ei, este prea mare.
Dar pe această piață operează numai jucători private. Străini că cei români au dat un faliment răsunător. Din cauza căruia sunt atât de sus prețurile la RCA.
Dar problemele protestatarilor depind și de o serie de măsuri luate de actuala coaliție guvernamentală care au sufocat mediul de afaceri. Privat.
Neexistând o listă clară și finală de revendicări e greu să faci un inventar al tuturor cerințelor protestatarilor.
Citește și: Liderul protestelor fermierilor, Dănuț Andruș, înființează Partidul Fermierilor și Antreprenorilor
Dar fermierii, că ei au cele mai multe cerințe legate de stat, fie vor o subvenție plătită la timp, fie vor o lege care să mărească numărul de ani pentru care e dat un teren în arendă, fie o serie de alte probleme de natură contractuală între acești și statul român.
Șanse ca în urma acestor proteste să fie înființate noi partide politice care să participe la alegerile europarlamentare din iunie sunt foarte mari.
Șansele ca acestea să aibă doar un discurs nationalist patriotard sunt la fel de mari. Nu e clar dacă sunt o mișcare onestă sau nu la fel ca problemele din agricultură și transporturi pe care le parazitează.