Pa!
Urcăm fără efort drumul către mânăstirea montană cățărată deasupra Egeii în SUV-ul puternic al proprietarului de hotel nici prea mare, nici prea mic, care s-a oferit să mă transporte cu propria mașină.
Nu sunt mai mult de cinci kilometri, dar grecul de la volan știe că, după șapte dimineața, căldura e aproape insuportabilă și pinii nu asigură suficientă umbră. Iar măslinii, nici atât.
„Din România, nu?”, cere grecul confirmarea după întâlnirea de la check in din ziua anterioară. „Da, da!”, vine replica mea.
„Vă merge foarte bine!”, continuă el, uitându-se în lungul drumului, cu o ușoară notă de invidie în glas.
„De ce spuneți asta?”, întreb eu, nedumerit.
„Aveți taxe foarte mici și economia se mișcă fantastic, aveți creștere economică!”, răspunde grecul, cu temele făcute.
„Nu e chiar așa...”, protestez eu moale. „Mai degrabă pe hârtie...”, adaug.
„Nu, nu, sunteți printre țările cu cea mai mare creștere din Europa, am prieteni care deschid firme la București, ei îmi spun că treburile-s bune!”, insistă omul cu SUV.
„Ei, așa se întâmplă când statul nu face investiții publice și ține banii pentru creșteri de pensii și salarii la stat, dar nu o creștere sănătoasă...”, mă încăpățânez eu să nu fiu patriot.
„Să știți că, totuși, în ultimii ani văd mai mulți români ca înainte care vin aici în vacanță, e clar că veniturile au crescut, oamenii își permit să călătorească!”, o ține grecul pe a lui.
Așa că mă decid, în spiritul prieteniei dintre popoare, să-i întorc complimentele: „Dar nici Greciei nu-i merge rău deloc,
chiar dacă acum câțiva ani toată Europa vorbea de Grexit, acum lucrurile se îndreaptă!”.
Nu apuc să duc ideea mai departe, că hotelierul protestează energic:
„Nici vorbă! Ce să se îndrepte? Poate nu mai ieșim din UE, dar nici departe de acel moment nu suntem!”.
„Păi, cât a fost Tsipras de înjurat, se pare că e un premier eficient, a reușit să plătească cea mai mare parte din datoria țării”, nu mă las eu.
„Bine, să vă explic: acum câțiva ani, un apartament aici se vindea cu 100.000 de euro. Acum, abia dacă mai iei 50.000
pe el! Am un prieten care e disperat!”, îmi dă el lovitura de grație.
În zare se văd zidurile mânăstirii. Tăcem amândoi: grecul a argumentat decisiv, iar eu nu știu nimic despre piața imobiliară din proximitatea Atenei. În plus, în minte mi se înșurubează ideea că 50.000 de euro e jumătate dintr-un apartament aproape decent la București, pe care nu mi-l permit. Dar aici e de două ori mai mult soare. Plus mare. Iar UE te lasă să locuiești în orice țară, fără birocrație suplimentară. Hm…
Cătălin Prisacariu este redactor-șef adjunct al Newsweek România
