Miliţie şi circ

DE Radu Paraschivescu | Actualizat: 17.01.2020 - 11:20

Fenomenul e straniu şi totuşi explicabil. Sub presiunea zilei şi a întâmplărilor care o colorează, cuvintele îşi păstrează sensurile, dar îşi schimbă reacţiile provocate printre cititori.

SHARE

Suntem atât de originali, încât cuvântul care speria amuză, iar cel care distra mâhneşte. Cum e cu putinţă aşa ceva? Simplu.

Prin îngăduirea pe scena publică a unor inşi cărora nu li s-ar permite, într-o lume bine aşezată, să se deplaseze nicăieri fără escortă.

Pe Facebook sau la televizor, oamenii din categoria asta preschimbă comedia în dramă şi drama în comedie.

Sprintul pe mirişte se transformă în semifond, apoi în fond şi la urmă în maraton, fără ca alergătorul să transpire sau să obosească.

Legănat de iluzia rolului de justiţiar sau de profet, el fuge mai ceva ca alergătorul de cursă lungă al lui Sillitoe sau ca maratonistul din filmul lui Schlesinger.

Nu-l aleargă nimeni, dar fuge. Din realitate, de pe continentul logicii, din provinciile bunului-simţ. Fuge mai dihai decât iepuraşul din cântecul pentru copii în care „copoiul nu-l ajunge“.

Nimeni şi nimic nu-l va opri, într-atât de mare este forţa ideii fixe. Într-atât de profundă e iubirea de sine. Şi într-atât de departe e primul aşezământ de boli mintale.

Apropiaţi ca vârstă şi ca amploare a rătăcirii, Alexandru Cumpănaşu şi Aurelian Pavelescu par astăzi singurii oameni atinşi de morbul politichiei (fiindcă politicieni nu le poţi spune) care se pot întrece în bufonerii cu tartorii deceniilor trecute: un Nahorniac, un Brătianu-Cartof, un Raj Tunaru, un Nati Meir.

Dacă o instanţă cu simţul umorului i-ar convinge să se angajeze la Circul de Stat, cei doi ar înlocui fulminant tandemul Anton şi Romică de pe vremuri.

E-adevărat, foştii angajaţi aveau chipuri caraghioase prin machiaj, pe când Cumpănescu şi Pavelaşu sunt ridicoli fără intervenţii.

În plus, circul lor nu mai e al râsului, ci al stuporii amestecate cu tristeţe şi, de la un punct încolo, cu milă. Însă numai de la un punct încolo.

Până la punctul cu pricina, e greu de trecut peste cinismul dispreţuitor al celor doi.

Unul refuză să părăsească scena după ce i s-a strigat în faţă impostura, celălalt îşi împodobeşte pagina de Facebook cu citate din Maniu şi coace scenarii misticoide în care are grijă să se situeze mereu de partea bună a forţei.

Şi cum, vorba englezului, „it takes all sorts to make a world“, încă se găsesc în România destui candizi care să le ia de bune bazaconiile.

Cea mai nouă contribuţie filologică a lui Alexandru Cumpănaşu priveşte cuvântul „miliţie“, încărcat de câteva zile cu o remarcabilă sarcină comică.

Înainte simpla rostire a cuvântului îţi producea disconfort, ca în bancul în care un cetăţean intră într-o secţie de miliţie şi întreabă „Nu vă supăraţi, aici se bate la maşină?“, iar altul îi răspunde: „Nu ştiu, pe mine m-au bătut de mână“.

Acum Cumpănaşu anunţă înfiinţarea „Miliţiei Online Antimafia a Cumpănaşilor“, ceea ce l-ar umfla de râs până şi pe machiorul lui Robert de Niro din „Irlandezul“.

Aproape că-ţi pare rău că mafioţii adevăraţi nu ştiu româneşte şi n-au auzit de această idee decerebrată; poate l-ar învrednici pe născătorul ei cu o vizită de curtoazie.

Iar dacă Alexandru Cumpănaşu ar privi în trecut şi ar vedea ce au făcut miliţiile din Timorul de Est, miliţiile şiite din Irak sau miliţiile muncitoreşti ale lui Mao, poate că nu i-ar mai arde de glume proaste.

Aurelian Pavelescu, în schimb, vede în bunul Dumnezeu un duşman neîmpăcat al PNL-ului, după cum o dovedeşte o postare din 6 ianuarie 2020: „Cu liberalii e simplu de tot, îi bate Dumnezeu, nu-i nevoie de prea multă luptă şi muncă. Nicio exagerare. [...]

Ca niciodată, iarna pur şi simplu n-a mai venit anul ăsta, vine la primăvară; fără discuţie, e semn că Dumnezeu îi dispreţuieşte şi-i pedepseşte, cum zic cronicarii“. Sau, cum a zis Jan Hus, „O, sancta simplicitas“.

Comentarii

© 2020 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Aici puteti modifica setarile de Cookie -