N-a trecut mult de când un ziarist a întrebat-o pe Viorica Dăncilă ce crede despre Statul Paralel, acum că fostul dumisale șef de partid a plecat într-un concediu prelungit pe Valea Rahovei.
„Nu știu despre așa ceva“, a răspuns premierul, după care, dându-și seama cât de strident e penajul porumbelului scăpat pe gură, s-a repliat cu viteză: „Să ştiţi însă că am fost plecată din țară“. Făcută la puțină vreme după enunțul „Întregul nostru partid e lângă Liviu Dragnea“ („Unde nu dă Dumnezeu?“, s-a auzit din public), afirmația a dovedit o dată în plus că premierul are un echipament neuronal care nu prea îi îngăduie vorbitul liber.
În materie de ridicol, PSD Alba e alături de Viorica Dăncilă la fel cum e întregul partid alături de fostul său șef. Celula județeană a partidului a depus, cu mai puțin de două săptămâni în urmă, o sesizare la Biroul Electoral Județean.
Sesizarea a vizat Librăria Humanitas din Alba-Iulia, acuzată de „campanie electorală injustă“. De ce? Fiindcă pe geamul librăriei a stat următorul anunț, citat de altfel și de reclamant: „Dacă: ai între 18 și 20 de ani; pe 26 mai e primul vot din viața ta; ai ales să nu stai acasă, Librăriile Humanitas îți oferă 20% reducere la orice carte cumpărată.
Te așteptăm în librărie pe 26 și 27 mai cu ștampila «votat» pe spatele cărții de identitate“. E greu de ghicit ce anume e injust aici.
Tinerii aflați în fața primului vot din viață sunt stimulați să voteze și atâta tot. Nu li se spune cu cine, nu sunt influențați în niciun fel. Reducerea de 20% se aplică DUPĂ ce vii cu ștampila pe spatele cărții de identitate, nu înainte de-a vota.
Cum poate cineva să orchestreze o campanie post-factum – și „injustă“ pe deasupra – doar eminențele nu foarte cenușii din PSD Alba pot desluși. În ce privește cromatica anunțului din vitrină, trebuie să rupi total legătura cu realitatea ca să descifrezi aici un pont electoral. Nu țin minte ca PSD Alba să fi văzut în grupul Humanitas (sau măcar în librăriile lui) un aliat pe vremea când pungile de plastic ale librăriilor erau roșii.
Cum rămâne, în schimb, cu batalioanele de primari PSD și de preoți cu anterie roșu-independent care i-au îndemnat pe oameni să voteze cu PSD și pe 26 mai, și cu alte ocazii? Cum rămâne cu mita sub formă de pungi cu zahăr și sticle cu ulei? Cum rămâne cu amenințările și afurisirile proferate la adresa celor care ar putea să miște în frontul pesedist?
Cum rămâne cu brațele înarmate propagandistic și cu umerii uneori înstelați ai acestor două falange de partid? Asta nu e campanie (mai ales că se desfășoară ÎNAINTE de alegeri)? Și nu e injustă? Ce părere are dezonor PSD Alba despre aceste practici?
Însă entorsa logică a partidului nu denotă ostilitate doar față de Humanitas. Nici Polirom nu se bucură de apreciere în PSD.
Când câțiva senatori USR au împărțit exemplare din „Ferma animalelor“ de George Orwell, reacția pesediștilor din Senat a fost sugestivă. Unul a refuzat cartea pe motiv că „mai am câteva acasă“ (câteva exemplare? câteva animale?), altul a prins-o de copertă și a aruncat-o cât colo, iar un al treilea a cules-o cu un șervețel, spre a nu intra în contact cu obiectul infamant, și i-a restituit-o, cu figura inundată de silă, celui care i-o făcuse cadou.
Poți conchide, prin urmare, că mărimilor din PSD nu le place cartea. Preferă cărțile, vezi bine. În seturi de câte 52, în colecția de buzunar.