Cea mai importantă informație este legată de faptul că „Programa de examen pentru Evaluarea Națională și examenul de Bacalaureat (care ar fi trebuit să aibă loc în iunie 2020 n.red.) nu va cuprinde materia aferentă semestrului al II-lea.”
Ministrul s-a consultat cu toată lumea înainte de a lua această decizie corectă.
Președintele Consiliului Elevilor, Antonia Pup, a confirmat acest aspect, pentru Newsweek România, imediat după conferința de presă ministrului: „Ca urmare a negocierilor purtate cu Ministerul Educației și Cercetării de către Consiliul Național al Elevilor, elevii care urmează să susțină examenele naționale, Evaluarea Națională și Bacalaureatul, vor beneficia de subiecte adaptate, materia prevăzută pentru semestrul al II-lea fiind exceptată din programă”.
Ministrul s-a consultat și cu profesorii din teritoriu, care au fost de acord cu această propunere. Sau poate chiar au recomandat-o ministrului.
Inspectorul Școlar al județului Dâmbovița, Sorin Ion, prefigura acest scenariu într-un interviu pentru Newsweek România, în urmă cu două săptămâni:
„Să nu uităm că bacalaureatul și Evaluarea Națională includ materii predate în patru ani. Pot include fără probleme doar materia din primi trei ani și jumătate”.
Ministrul Anisie nu a spus când se va recupera materia, cumva de înțeles, dat fiind că obiectivul principal este să nu se ajungă la înghețarea anului (scenariu exclus de demnitar).
Prin excluderea materiei aferentă semestrului al II-lea s-a mai estompat și discuția aprinsă despre școala online. Ministrul Anisie s-a mărginit să spună că:
„Am recomandat realizarea de lecții de suport online și suntem conștienți că la acest moment mai există comunități în care accesul la tehnologie este dificil. Am început deja să asigurăm tablete pentru elevii din comunitățile dezavantajate, cu sprijinul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, precum și al altor asociații Neguvernamentale”.
Am scris că în 16 ani de zile, doar 4.052 de elevi și 28 de studenți și-au achiziționat computere prin ajutorul de la stat.
Pentru că există o „lege numărul 269 din 16 iunie 2004 privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziționării de calculatoare”. Actul normativ trebuie doar respectat. Nu poți cere guvernului ca, în câteva săptămâni, să achiziționeze sute de mii de tablete.
Dar chiar și dacă, printr-un miracol, s-ar face această achiziție mai există o problemă. Potrivit INS, un sfert dintre gospodăriile din România nu sunt conectate la Internet. Diferența este mare în funcție de mediul de rezidență.
În orașe, 18% din case nu au acces la Internet, în timp ce la țară vorbim de un procent de 33%, după cum am scris AICI.
Va introduce statul Internet ? Va plăti guvernul un abonament lunar unor gospodării proiivate după ce va achiziționa probabil și o tabletă?
Împotriva școlii online stă și lipsa unei programe adaptate acestui tip de învățământ.
Care, iarăși, nu se poate face în câteva zile sau săptămâni.
„În funcție de data la care se vor relua cursurile, probele scrise ale Evaluării Naționale și ale examenului de Bacalaureat ar putea fi organizate în luna iulie”, a spus Monica Anisie fără nicio garanie că această data va fi respectată.
Dar iulie ar trebui să fie ultimul termen pentru că, foarte important, universitățile au mare nevoie de studenți. Multe instituții de învățămînt superior, cele private mai ales, au avut probleme în a găsi studenți, date fiind depopularea, migrația sau dorința tinerilor de a urma o facultate în alte țări.
Conferința de ieri a adus măsuri de bun simț. Predicții pentru cum va evolua anul școlar sunt imposibil de făcut, după cum e greu de spus cum se va termina această criză.
PS. Ca o opinie strict personală, nu cred că vom vedea, anul acesta, elevi și părinți înghesuindu-se în fața școlii în zilele probelor de bacalaureat sau evaluare națională.
Aș vedea, mai degrabă, un bacalaureat și o Evaluare Națională în care elevii să păstreze distanțarea social.
În acest scenariu, derularea examenelor va dura săptămâni, iar profesorii vor avea, păstrând proporțiile, un rol asemănător cu al medicilor de azi.
În cazul în care pandemia nu va trece, examenele s-ar putea anula, iar nota de la bacalaureat și Evaluarea Națională s-ar baza, consistent, pe mediile din anii anteriori. Dar, asta va declanșa un tsunami