Cum se înclină Bruxelles-ul în fața Chinei

DE Alexandru Lăzescu | Actualizat: 29.04.2020 - 15:16

Sub presiunea Chinei, Uniunea Europeană rescrie un raport privitor la acțiunile de dezinformare și manipulare legate de pandemia COVID-19.

SHARE

Beijingul a dorit să demonstreze, încă o dată, că amenințările cu represalii economice funcționează; reacția Bruxelles-ului i-a confirmat aștepările.

Un raport al Uniunii Europene care documenta maniera în care anumite guverne utilizează criza provocată de pandemie pentru acțiuni de dezinformare și manipulare în statele de pe continent, raport care trebuia să fie făcut public la mijlocul săptămînii trecute, a fost mai întîi amînat și apoi modificat în urma presiunilor exercitate de către China.

Informația este dezvăluită în ediția de vineri a cotidianului The New York Times subiectul fiind preluat ulterior și de alte canale media, între care și Bloomberg.

În varianta inițială, din care Politico a prezentat marțea trecută cîteva extrase semnificative, existau critici în special la adresa Rusiei și Chinei, făcute totuși într-un registru moderat.

„Surse oficiale rusești și canale media controlate de stat au derulat o campanie coordonată de diseminare a unor informații medicale false”.

Sau, cu trimitere la acțiunile Beijingului, „China a continuat să desfășoare o campanie globală de dezinformare pentru a deturna vina ce-i revine pentru izbucnirea pandemiei și pentru a-și îmbunătăți imaginea sa internațională utilizînd atît mijloace la vedere cît și subterane", se scria în prima versiunea a raportului.

În ciuda tonului relativ moderat Beijing-ul nu a ezitat, așa cum ne-a obișnuit deja în alte situații similare, să facă uz de influența de care dispune.

A amenințat cu represalii comerciale și a avut cîștig de cauză. În urma presiunilor venite de la biroul lui Josep Borrell, Înaltul Reprezentant UE pentru Politica Externă, referirile la „campania globală de dezinformare a Chinei", și cele referitoarela o postare de pe website-ul ambasadei chineze de la Paris în care se scria că autoritățile franceze i-ar fi lăsat în mod deliberat pe cei din centrele de bătrîni „să moară de boală și de foame" au dispărut cu totul iar alte formulări au fost „îndulcite", în ciuda obiecțiilor formale ale echipei care a redactat documentul.

Una dintre membrele acesteia, Monika Richter, scrie The New York Times, se plîngea într-un EMail trimis colegilor și șefilor ei,  că „o astfel de atitudine împăciuitoristă crează un precedent periculos și deschide drumul către alte cedări similare în viitor" și că în acest fel diplomații UE „se autocenzurează pentru a face pe plac Partidului Comunist Chinez".

Unul dintre rezultate este acela că pretenția Ursulei von der Leyen care descria noua Comisie Europeană pe care o conduce drept una "geopolitică" alunecă în ridicol. E poate interesant de pus în contrast, în acest context, atitudinea împăciuitoare a d-lui Borrell față de China în raport cu tonul unora dintre declarațiile sale anterioare, deloc reținute, împotriva Americii.

În realitate însă nu asistăm nici pe departe la o premieră din acest punct de vedere. Astfel de "întîmplări" au avut loc și în trecut atunci cînd documente de poziție critice față de Rusia, precum unul privitor campaniile de dezinformare lansate în perioada campaniilor electorale din Europa, au fost „ajustate" corespunzător. În cazul ultimului raport menționat s-a ajuns în situația în care orice referiri la sprijinul Rusiei față de o serie de grupări politice din Occident să fie eliminate!

O dovadă că atît China cît și Rusia au o influență considerabilă în interiorul UE atît în mod direct cît și, în cazul Chinei, prin intermediul unor state ca Ungaria, Grecia sau Portugalia unde a finanțat proiecte de investiții importante.

Acest levier a permis blocarea unei rezoluții UE care solicita Beijingului să respecte o hotărîre a Curții Internaționale de la Haga, din 2016, care respingea ceea ce China consideră a fi „drepturile sale istorice" asupra celei mai mari părți a Mării Chinei de Sud.

Hotărîre pe care, de altfel, China o ignoră complet și pe care nu s-a mulțumit doar să o atace, considerînd-o o „bucată de hîrtie fără nici un fel de valoare" emisă de un tribunal care este „lacheul unor forțe externe"  ci a și avertizat că decizia poate face mai probabilă o confruntare militară în regiune.

Oricum, spațiul de manevră al UE este destul de limitat din acest punct de vedere, cu excepția domeniului economic Uniunea fiind un actor relativ minor din punctul de vedere al influenței sale globale.

În general China s-a bucurat și încă se bucură de o percepție relativ favorabilă în majoritatea țărilor din Europa de Est, inclusiv în România. Spre deosebire de Rusia care, în țări ca Polonia, statele baltice sau România are în general, din motive istorice nu doar prin prisma apartenenței trecute la blocul sovietic, o percepție negativă.

Din contra, Rusia este privită cu simpatie nu doar în Grecia, Serbia sau Bulgaria ci și în Germania sau Italia. Și în Europa Occidentală China se bucura pînă recent de o percepție dacă nu favorabilă cel puțin neutrală.

Beijingul a sperat să exploateze criza provocată de pandemie pentru a proiecta o imagine de lider global responsabil și benevolent care ajută lumea să traverseze această perioadă dificilă în contrast cu guvernele democratice occidentale ineficiente. În unele locuri strategia a funcționat.

De pildă în Italia, pe fondul lipsei de solidaritate din UE. Un sondaj recent releva că pentru italieni principalele țări "neprietene" sunt Germania (45 procente) și Franța (38 procente) iar principalele țări prietene sunt China (52 procente) și Rusia (32 procente) iar la întrebarea cu cine ar trebui Italia să se alieze în viitor răspunsul a fost: China (36 procente) și Statele Unite (30 procente).

Un adevărat triumf pentru Beijing! E adevărat, aceste răspunsuri vin pe fondul emoțiilor dominante din perioada de criză și s-ar putea modifica în timp. Însă este de așteptat ca ele să aibă inerție și să creeze probleme serioase în interiorul UE în perioada următoare.

În perioada pandemiei, mesajele propagandei chinezești au devenit mult mai agresive și, ca volum, s-au amplificat considerabil

Pînă la criza epidemică actuală strategia de propagandă externă chineză, spre deosebire de aceea a Rusiei, care pune accentul pe acțiuni de destabilizare internă în Occident, exploatînd falii deja existente în societate, scotea mai degrabă în evidență realizările, succesele Chinei pe plan intern și internațional.

Însă în prezent lucrurile s-au schimbat. După cum scria recent Wall Street Journal Beijingul a cumpărat masiv reclame pe site-urile de socializare din SUA în care a adoptat tactici online care amintesc de campaniile de dezinformare rusești, răspîndind mesaje incitatoare, inclusiv unele bazate pe argumente fictive.

În opinia unei analiste americane, citată de cotidianul menționat, „China folosește criza pentru a-și proiecta imaginea de lider umanitar global, mai capabil decât Statele Unite".

Succesul inițial al propagandei chineze înregistrat în Italia nu se datorează neapărat eficienței mesajelor și acțiunilor Beijingului ci mai degrabă resentimentelor acumulate față UE, în principal față de cele mai influente două puteri, Germania și Franța.

În alte părți din Europa campania de influență a Chinei bazată pe teorii conspiraționiste și pe insistența ca ajutoarele pe care le trimite să fie acompaniate de mesaje publice de mulțumiri și laude a devenit chiar contra-productivă. Mai ales că s-a văzut între timp și calitatea îndoielnică a multor efecte medicale trimise din China.

Spania, Olanda, iată foarte recent Canada, ca și destule alte țări au decis să returneze măștile și testele, cumpărate nu primite cadou, din China. Oficiali europeni aflați la post în Beijing sunt de părere că guvernul chinez nu înțelege maniera în care reacționează opinia publică din Occident la astfel de mesaje, impune diplomaților săi utilizarea unor formule de abordare care transpun mecanic directivele primite din țară.

Un exemplu tipic din acest punct de vedere este solicitarea primită de Roger Roth, președintele Senatului din statul american Wisconsin, din partea consulului general chinez de la Chicago, în care i s-a cerut să introducă un proiect de rezoluție care lăuda răspunsul Chinei la criza coronavirus.

I s-a expediat chiar un draft al acesteia. Efectul final a fost însă exact invers celui scontat.

Oficialul american a declarat că va introduce un proiect de rezoluție care să condamne maniera în care Partid Comunist Chinez a provocate daune imense lumii întregi ascunzînd în faza inițială adevărul cu privire la coronavirus, rezoluție care este încredințat că va fi adoptată cu o largă majoritate. Ca o observație, în această perioadă Statele Unite au oferit pe plan internațional ajutoare în valoare de $400 milioane fără a face mare caz de asta.

Marea problemă a Chinei este faptul că în multe țări reacțiile față de practicile sale agresive, care în trecut rămîneau în mare parte în sfera oficială, au căpătat amploare în spațiul extra-guvernamental.

A fost amplu mediatizat în presa internațională, inclusiv în The New York Times, un adevărat război virtual pan-asiatic pe rețele sociale, în care s-a constituit o adevărată coaliție, #MilkTeaAlliance, cu participanți din Thailanda, Taiwan, Hong Kong și Filipine împotriva unui grup sprijinit neoficial de Partidul Comunist Chinez care, după un model deja patentat, acuza standard fiind „jignirea poporului chinez", declanșase o campanie online de intimidare care viza un popular cuplu thailandez din show business.

Deși orice acces din afară la rețeaua Internet chineză este blocat Beijingul este totuși vulnerabil în exterior. Astfel de întîmplări, tot mai dese, îi șifonează sensibil imaginea pe care vrea să o proiecteze pe plan internațional. Un alt caz similar, devenit între timp de asemena notoriu, s-a petrecut în Europa.

Este vorba de reacția redactorului șef al Bild-TV, Julian Reichalt, la o scrisoare deschisă pe care i-o adresase ambasadorul  chinez din Germania în urma unor articole critice publicate de cotidianul german.

Videoclipul înregistrat de Julian Reichalt, în limba engleză, în care i se adresează direct lui Xi Jinping, extrem de critic, cu trimiteri nu doar la comportamentul regimului din această perioadă ci și în general la practicile sale represive pe plan intern, a explodat efectiv ca audiență pe rețelele sociale la nivel global.   

Atmosfera din Germania față de China poate fi un element important pentru că majoritatea observatorilor cred că rolul decisiv în formularea pozițiilor UE în raport cu China îl va avea Berlinul. Numai că situația este destul de complicată. Anul trecut exporturile germane în China au atins un volum de aproape 100 miliarde Euro, de două ori mai mare decît totalul combinat al exporturilor din Franța, Olanda și Italia către China.

În acest context e greu să împaci principiile și valorile, la care se face adesea trimitere în UE, cu interesele economice ale Germaniei dar și ale altor țări europene. Lucru vizibil și în cazul gazoductului Nord Stream, pe relația cu Rusia, cînd acestea din urmă au prevalat la Berlin în dauna celor de securitate ale țărilor de pe flancul de est al Uniunii Europene.

Oricum, în general principalele puteri occidentale au fost și rămîn mult mai reținute decît Washingtonul în criticile lor la adresa Chinei deși comportamentul acesteia din urmă, și nu doar din această perioadă, stîrnește tot mai multă îngrijorare.

De pildă, se discută despre crearea unor mecanisme la nivelul UE de supraveghere și eventual de blocare a achizițiilor unor firme strategice de pe continent de către "actori externi". După modelul din Statele Unite unde CFIUS - un organism interguvernamental, analizează impactul unor potențiale investiții străine asupra securității naționale și poate decide blocarea unor achiziții.

Teama în Europa fiind aceea că Beijingul ar putea profita de căderile accentuate de pe burse pentru a prelua controlul asupra unor companii strategice de pe continent. Berlinul era oricum sensibilizat din acest punct de vedere după ce Midea Group, o firmă chinezească, a cumpărat în 2016 Kuka, cea mai importantă firmă de robotică germană.

De asemenea, se discută și despre o readucere „acasă" a unor industrii importante, cum ar fi cea a produselor și echipamentelor medicale, sau măcar de o diversificare a lanțurilor de producție care să reducă dependența periculoasă față de China.

Este vorba, evident, de un proces mai îndelungat, pe care Japonia l-a și declanșat deja (guvernul de la Tokyo a alocat $2,2 miliarde pentru a sprijini companiile japoneze să se mute din China), proces de care ar trebui să încerce să profite și România. Se speculează chiar pe tema unei posibile reveniri a Marii Britanii asupra deciziei de a permite implicarea Huawei în dezvoltarea rețelei sale 5G.   

Joerg Wuttke, președintele Camerei de Comerț UE-China, vorbește despre o „atmosfera toxică din Europa față de China", Dominic Raab, ministrul britanic de externe, declară că "nu vom putea reveni la relațiile obișnuite cu China la finalul pandemiei" iar Bruno Lemaire, ministrul de finanțe francez consideră că ceea ce se întîmplă acum este un „punct de cotitură", pledînd pentru o regîndire a globalizării și descriind hiper-dependența Europei față de China drept „iresponsabilă și nerezonabilă".

Însă rămîne de văzut cîte dintre aceste declarați vor rămîne valabile pe termen mai lung. E greu de crezut, de pildă, că puternicul lobby industrial german va renunța ușor la o parte substanțială din extinsele sale afaceri din China. Pînă acum influența acestuia asupra guvernului de la Berlin s-a dovedit a fi una importantă.

De pildă în cazul Nord Stream. Va fi acum altfel? Iar pe de altă parte deși campania de propagandă a Chinei în spațiul occidental pare să fi eșuat, a devenit chiar contraproductivă, aceasta ar putea avea succes în alte zone.

„Mesajele de progandă ale Chinei ar putea submina influența SUA, în special în Europa de Est, Africa și Asia de Sud-Est", este de părere Clint Watts, de la Foreign Policy Research Institute, un think tank din Philadelphia, citat de Wall Street Journal.

„Teoriile conspiraționiste pe care le avansează, care foarte probabil vor fi amplificata de Rusia și Iran, chiar dacă nu au efect în Statele Unite, ar putea avea impact în restul lumii". În plus, Europa, spre deosebire de Statele Unite unde există un consens bi-partizan pe această direcție și sunt deja discutate în Senat măsuri legislative concrete de reducere a dependenței față de China, și nu doar în domeniul medical, ar putea fi tentată să revină la ideea mai veche exprimată toamna trecută de Emmanuel Macron, aceea de a deveni un „power broker" între Statele Unite și China.

Așa că e greu de spus în acest moment cît de consistente vor fi demersurile de pe vechiul continent de limitare a dependenței economice față de China și de rejectare a metodelor de presiune utilizate de către Beijing în relația cu Uniunea.

Deocamdată, dacă ne luăm după acțiuni concrete precum cele recente, nu după declarații, la Bruxelles, cel puțin, curajul de a rezista în fața presiunilor Beijingului pare să fie în cantități extrem de limitate.

Comentarii

© 2020 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Aici puteți modifica setările de Cookie