Ce avem până acum? Inițial, o supraexpunere a lui Dragnea, unic generator de actualitate, coordonator al guvernului, ayatollah second-hand pus în poziția de unică alternativă la Iohannis. Opoziția – zero la acel moment. Reacție: ALDE comandă un sondaj și Tăriceanu iese mult peste Dragnea chiar în ograda Olguței; zvonuri despre o răcire a relațiilor din coaliție. Apoi: procese care merg înainte, condamnare în primă instanță a liderului PSD, încercări disperate ale acestuia de a impune teme mari pe agenda publică. Plus șantaj cu rachete, Ierusalim, gaz - Tăriceanu devine chiar și pentru unii pesediști alternativa la Dragnea. Disperare: liderul PSD acceptă că actuala coaliție de guvernare ar putea avea un singur candidat la Cotroceni.
Și de aici, în locul lui Tăriceanu, aș cugeta un pic: care au fost momentele, în treizeci de ani, în care socialiștii s-au ținut de cuvânt? Momentele în care nu și-au dorit puterea totală? – începând de la mineriadele lui Iliescu până la asaltul împotriva ”statului paralel”? La alegerile pentru Cotroceni va fi la fel, chiar dacă public își vor declara iubirea pentru însurățelul cu nume multe.
Scenariu: Dragnea nu va putea candida – ori scor foarte mic în sondaje, ori după gratii; Olguța, Stănescu, ăilalți subalterni, toți vor spumega, dar vor sta încolona prin platouri tv după Tăriceanu. Sondajele îl vor ameți probabil pe șeful Senatului, așa cum l-au amețit și pe Ponta. Și pe Geoană. Și pe Năstase.
Doar că în ceafa candidatului oficial al coaliției PSD-ALDE ar putea apărea și, să zicem, un personaj sustinut de eșaloanele inferioare ale filialelor PSD și acceptat cu jumătate de gură și de cei din Moldova. Nu e membru PSD pe față, însă-i de încredere (sic!): vechi cadru de nădejde al Partidului Unic, salariat încă din studenție al PCR (mă rog, al Uniunii Studenților Comuniști din România) – un fel de Ion Iliescu mai spălat și cu unghiuțele tăiate. Beneficiar al standardelor subterane, subaltern atent la carieră și funcții, naționalist aplaudat și de legionari și de dacopați, dar și de profesorii mediocri de istorie. Să zicem că e un portret - destul de apropiat – al personajului I. A. Pop, președintele Academiei Române.
Omul, I. A. Pop, a dovedit până acum că poate fi ascultător, vezi cazul plagiatului lui Ponta, vezi ”apelul la patriotism”, cel semnat de 84 de academicieni – n-a contat că Departamentul Centenar din Guvernul României e plin de frizeri, mecanici auto sau fotbaliști ratați, n-a contat că la apelul ăla au dat strigarea informatori dovediți ai Securității sau foști membri ai Marii Adunări Naționale a lui Ceaușescu, ai noștri ca brazii se războiau cu Budapesta, că e cel mai comod răzbel. Că personajul apare și în pomelnicul Securității nu merită să mai comentăm, că românii s-au obișnuit ca-n fruntea bucatelor să fie tot ăia de pe vremuri, acum mari pro-români (a bon entendeur, salut!)
Doar că, între timp – și Tăriceanu va începe să înțeleagă – canalele se deschid încet-încet pentru I. A. Pop. Ba se autovictimizează patriotic prin gazetele naționale, ba se-mbățoșează identitar pe la televiziunea Bisericii Ortodoxe Române, ba se războiește cu facebookul în aplauzele abonaților la conspirații mondiale. Joacă yo yo ca un profesionist: o dă cu nevoia de modernitate, apoi ne sperie că Ungaria iar vrea să bla-bla-bla - cunoașteți placa.
Lângă ardeleanul I. A. Pop mai poate veni și moldo-bucureșteanca Firea, și ea eliberată de stresul că-i sare-n cap Liderul Suprem; și da, și Firea va coaliza niște filiale în visările ei cotroceniste – și chiar dacă nu are naționalismul spălăcit al lui I. A. Pop, Prima Doamnă de Voluntari face cruci mai mari și mai bine primite în turla Bisericii. Comunică agresiv, are vână de bărbată și urlă sângele-n ea și încă de moaște n-am povestit, da? – la o adică, ți-i face pe Tăriceanu sau pe Relu Pop de nu se văd.
De ce e necesar de spus? Pentru că în toamnă Dragnea va apăsa pe accelerație și presiunile vor deveni tot atât de insuportabile pe cât de mieunate-i vor fi promisiunile. Dacă până acum Justiția a scăpat din ghearele teleormăneanului, asta se datorează, într-o oarecare măsură, și suspiciunilor liderului ALDE. Iar dacă Tăriceanu va cădea în plasă, poate să își ia adio de la vreo încercare cât de cât notabilă în a cuceri Dealul Cotrocenilor – singura lui șansă e să construiască o opoziție la Dragnea și să adune puncte chiar din tabăra PSD, din eșaloanele alea inferioare care comentează pe la colțuri că deja-i prea mult. Dacă ALDE a crescut în sondaje, a reușit doar datorită celor de stânga dezamăgiți de PSD – o analiză onestă asta arată.
Ce va fi? Se poate doar presupune că va fi spurcat de interesant. Da, la acest moment, opoziția nu există – nu aspirații de dreapta se regăsesc în sondaje, ci spaimele dinspre PSD. PNL vântură discret corturile useriștilor care nu mai vor ”penali în funcții publice”, deci să nu contăm pe înțelepciune. USR, la rândul ei, încă nu și-a găsit ritmul pentru un astfel de maraton. Pentru că sunt alegeri, UDMR va vorbi iar despre autonomie.
Și cam atât; apoi vom ține pumnii iarăși să nu dea vreunul țara de gard – ce-i sigur-sigur e că vom primi chitanța acasă, fiecare, pentru decont.
