Procurorii au în lucru un dosar in rem ce vizează un număr de aproximativ 50 de ofiţeri de securitate care s-au ocupat de recrutarea unor copii .
László Csendes, membru al Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, a relatat pentru situl de ştiri din Transilvania Maszol.ro (preluat pe G4Media) despre procedura iniţiată de CNSAS.
„Securiştii reuşeau să abordeze copii în vârstă de 13-14 ani în aşa fel încât aceştia nici nu-şi dădeau seama cu cine stau de vorbă. Îi recrutau şi îi convingeau să furnizeze poliţiei secrete informaţii despre părinţii sau profesorii lor. Această metodă era ilegală chiar şi în acea perioadă, de aceea am predat dosarele a 50 de asemenea ofiţeri Parchetului Militar pentru a fi cercetate”, a precizat Csendes.
La RFI România, Germina Nagâț, membru CNSAS, a spus că există sute de volume de documente pe această temă, cu mii de copii-victime iar ceea ce este prins în aceste documente arată doar o mică parte din realitate.
Iar copiii recrutați atunci sunt astăzi oameni maturi, în plină activitate.
Este un subiect care singur ar putea să stea mărturie pentru caracterul criminal al regimului comunist.
Subiectul trebuie să rămână pe agenda publică, din mai multe motive.
Mai întâi de toate, pentru că nu-l putem lăsa doar în seama justiției. Puține așteptări putem avea din această direcție, dacă privim către alte dosare sensibile, cum ar fi Revoluția, mineriada din 1990 sau, mai recent, evenimentele din 10 august.
În cazul puțin probabil în care vor ajunge în fața judecătorilor, securiștii și avocații lor vor găsi chichițe prin care să invoce prescrierea sau executarea unui ordin.
În realitate, problema este una de ordin politic. Iar aici, statul român are niște lucruri de spus. La fel și societatea.
În primul rând, statul trebuie să prezinte în fața societății întreaga amploare a fenomenului.
În al doilea rând, să accentueze asupra caracterului criminal al regimului comunist, ale cărui ”virtuți” sunt tot mai gălăgios fluturate în spațiul public și care au devenit baza afirmării unui proiect politic antieuropean. Iată ce erau în stare să facă cei din ”avangarda” sistemului pe care aceștia nu se mai satură să-l jelească!
Această poveste este despre dezumanizarea aparatului comunist. Ofițerii care apar în documentele invocate de cei doi membri ai CNSAS sunt, desigur, doar niște rotițe într-un mecanism mai larg. S-au formulat strategii, s-au emis ordine, s-au înaintat rapoarte de activitate care au fost analizate atent în organele superioare. Copiii abuzați erau deveneau doar niște cifre.
Nimeni, nimeni nu pare să-și fi pus măcar vreo secundă problema că este ilegal. Și asta, chiar conform legilor și regulamentelor lor.
Fără nicio urmă de îndoială, copiii recrutați sau hărțuiți de către securiști sunt înainte de toate victime ale unor abuzuri înfiorătoare.
Și nu poți să nu te întrebi: oare securiștii care făceau asta aveau la rându-le copii? După ce abuzau un copil mergeau liniștiți acasă, la familiile și la copiii lor, deveneau deodată părinți-model? Și au trăit până în zilele noastre cu conștiința că și-au făcut datoria? Oare unul, măcar unul dintre ei, s-a dus după revoluție să implore în genunchi iertare părinților copiilor pe care i-au abuzat?
Dar există o întrebare și mai grea: cum au trăit, în toți acești ani, copiii victime ale Securității?
Probabil că cei mai mulți duc în tăcere stigmatul abuzului. Dar, oare, câți au fost în continuare șantajați pentru a tăcea? Și, în sfârșit, ne putem cutremura la gândul că, poate, unii au fost chiar pervertiți și au rămas pe mai departe unelte docile.
Toate acestea nu mai sunt probleme ale justiției și nu vor putea fi acoperite prin chichițe avocățești.
Aceasta este o problemă a statului și a societății. Avem nevoie să cunoaștem adevărul istoric, să înțelegem natura criminală a regimului și să discutăm pentru a ne elibera. Și mai ales, pentru a elibera victimele nevinovate de această grea povară.
