Cazul Navalnîi

DE Alexandru Lăzescu | 10.02.2021 - 15:14

Pentru a înțelege maniera reală în care UE, în special Germania și Franța, văd relațiile cu Rusia sau China trebuie să ne uităm la deciziile majore nu la declarații sau comunicate oficiale pline de indignare, precum cele referitoare la Alexei Navalnîi.

SHARE

Deși mass media autohtone tratează în general de o manieră minimalistă subiectele de politică externă cazul Navalnîi a stîrnit un oarecare interes. Ceea ce nu e de mirare, pentru că avea multe dintre ingredientele necesare pentru asta. Alexei Navalnîi, principalul oponent politic al lui Vladimir Putin, a fost otrăvit pe 20 august 2020, în cursul unei vizite în Siberia, la Tomsk, cu Novichok, un agent care acționează asupra sistemului nervos utilizat de serviciile secret de la Moscova și cu alte ocazii. Cel puțin asta a fost concluzia celor care l-au tratat în Germania unde a fost transportat de urgență după incident. Situația a devenit și mai dramatică după ce la întoarcerea din Germania, pe 17 ianuarie, Navalnîi a fost arestat chiar la aeroport. Acuzația, aceea că prin plecarea în Germania ar fi violat regimul eliberării condiționate de care beneficia, este evident ridicolă fie și datorită faptului că autoritățile ruse nu au luat deloc asta în considerație atunci cînd i-au permis anul trecut în august să iasă din țară. Însă, în astfel de cazuri, și nu doar în Rusia, justiția este în slujba politicului.

Au urmat proteste, de dimensiuni semnificative, mai ale dacă avem în vedere și vremea extrem de geroasă. Au fost operate peste 3 mii de arestări, între cei deținuți temporar fiind și soția lui Navalnîi, Yulia. În semn de solidaritate cu cei doi o serie întreagă de celebrități s-au îmbrăcat în roșu, culoarea preferată a Yuliei. Au urmat, bineînțeles, condamnările previzibile de la Washington și din Europa. Au fost emise comunicate ferme în care s-a spus că situația este inacceptabilă și s-a cerut eliberarea imediată a lui Navalnîi. Însă din punctul de vedere al vechiului continent lucrurile s-au cam oprit aici chiar dacă între timp, sub presiunea Poloniei și țărilor baltice Parlamentul European a cerut mai multe sancțiuni față de Moscova între care și oprirea construcției gazoductului Nord Stream II. Așa că, între timp, la Bruxelles s-a decis ca vizita la Moscova a lui Josep Borrell, Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, să rămînă pe agendă.

Ceea ce s-a și întîmplat iar Kremlinul a folosit ocazia pentru a umili public Uniunea Europeană. În cursul unei conferințe de presă comune cu Serghei Lavrov, ministrul de externe rus, după ce a ascultat cuminte cum acesta din urmă trăgea de urechi UE pentru că este un partener neserios care se gîndește la noi sancțiuni, Josep Borrell, s-a grăbit să laude Rusia pentru succesul obținut cu vaccinul Sputnik, "o veste bună pentru întreaga omenire". UE, care s-a împotmolit jenant în gestionarea campaniei de vaccinare anti COVID-19, speră ca producerea vaccinului rusesc în Uniune (posibilitate deja discutată de Angela Merkel cu Vladimir Putin) va micșora deficitul masiv de doze cu care se confruntă în prezent. Motiv pentru care Borrell a și solicitat EMA (Agenția Europeană a Medicamentului) să autorizeze cît mai repede Sputnik-ul. Pînă una alta, pentru ca tacîmul să fie complet, Kremlinul a decis, ca bonus, să expulzeze trei diplomați. din Suedia, Polonia și Germania care au participat ca observatori la protestele în sprijinul lui Navalnîi.

Vizita dezastruoasă a lui Josep Borrell la Moscova a fost imediat aspru criticată. Între cei care au făcut-o a fost și Dacian Cioloș, liderul Grupului Renew din Parlamentul European, care a caracterizat-o drept "o palmă pe obrazul Europei". Este însă destulă ipocrizie la mijloc, pentru că în ciuda numelui pompos asociat poziției lui Josep Borrell, acela de "șef al Diplomației Europene", și el și cei care au exercitat acest mandat pînă acum nu s-au bucurat nicidecum de o mare influență. După cum remarcă și Jakub Janda, directorul think tank-ului European Values, principalele puteri din UE au preferat să aleagă personaje mediocre, lipsite de anvergură, pe care să le poată manevra în funcție de interesul lor mai degrabă decît actori politici cu personalitate. Singurul lucru prin care s-au distins ultimii doi, Federica Mogherini și Josep Borrell, a fost anti-americanismul lor virulent. În plus, Borrell privește cu simpatie, de pildă, și regimuri precum cele din Iran, Cuba sau Venezuela.

În plus, atunci cînd e vorba de lucruri cu adevărat importante, iar relația UE - Rusia intră în această categorie, nu doar pozițiile lui Borrell ci și hotărîri ale Parlamentului European sau poziții împărtășite în alte capitale europene contează prea puțin. Ceea ce contează cu adevărat este doar ceea ce vor Berlinul și Parisul. Iar în cele două puncte cheie ale acestui de facto imperiu franco-german, pentru că aceasta este maniera în care operează în realitate UE după Brexit, s-a decis ca, în ciuda faptului că declarativ situația din Rusia este inacceptabilă, este și mai puțin acceptabilă o deteriorare prea severă a relațiilor dintre cele două părți, mai ales acum cînd UE se descrie drept "suverană" (în traducere desprinsă de influența americană), așa că faptul că noua administrație Biden este iritată de astfel de abordare pare să conteze destul de puțin la Berlin și Paris. O Europă Suverană, o sintagmă des auzită în ultima vreme, nu are de ce să țină cont de astfel de detalii. De altfel, dna Merkel tocmai a anunțat (cu sprijinul lui Macron, iată un succes important!) că în ciuda votului din Parlamentul European și a opoziției vocale a Washingtonului, proiectul gazoductului Nord Stream II va fi finalizat cît de repede. Iar din acest punct de vedere oricare ar fi urmașul Angelei Merkel, în fruntea viitorului guvern de la Berlin, Armin Laschet, noul lider al CDU, sau liderul bavarez Markus Soder, ne putem aștepta la poziții pro-rusești chiar mai tranșante. În mod ironic, și administrația Biden foarte critică față de Rusia, îi dă indirect o semnificativă mînă de ajutor lui Vladimir Putin. Prin politicile interne agresive împotriva combustibililor fosili și promovarea unor utopice și costisitoare "mari proiecte verzi" nu doar va afecta grav independența energetică a Statelor Unite dar va împinge în sus prețul petrolului, ceea ce nu poate decît să-l bucure pe liderul de la Kremlin avînd în vedere faptul că în bugetul Rusiei ponderea veniturilor din gaze si petrol este considerabilă.

La fel, în cazul Chinei, Angela Merkel a ținut să reafirme în discursul virtual ținut la Davos că în opinia ei UE trebuie să rămînă neutră în competiția dintre America și China. Ceea ce înseamnă, avînd în vedere maniera în care Statele Unite se raportează la acest subiect că, de facto, conceptul de Occident din perspectivă geostrategică, nu mai are în fapt acoperire. Este o trezire la realitate pentru liberalii americani, "în a căror proiecții utopice în cancelariile europene domnesc idealurile înalte", scrie Walter Russell Mead, un reputat analist american de politică externă, în Wall Street Journal. După cum cei care ne-au explicat în ultimii ani că marele vinovat pentru deteriorarea relațiilor transatlantice este doar Donald Trump pot realiza acum că fostul președinte a fost doar o foarte utilă scuză pentru liderii europeni pentru a justifica dorința lor de decuplare de America. După cum observă același Walter Russell Mead în Europa primează interesele politice imediate sau cele ale lobby-ului industrial german, extrem de influent la Berlin, în raport cu proiecțiile geostrategice: "Europa nu poate prospera fără gazul rusesc și piețele chinezești". De aceea, comunicatele pline de indignare, precum cele în cazul Navalnîi, și recursul permanent la valori și principii cu care ne-au obișnuit Bruxelles-ul și alte capitale europene nu trebuie luate decît parțial în serios. În chestiunile mari altele sunt argumentele cu greutate. Și Vladimir Putin și Xi Jinping au înțeles foarte bine asta, după cum au înțeles și că frontul occidental este destructurat, și își joacă cărțile cu abilitate. Problema este că accentuata decuplare transatlantică și disponibilitatea în creștere a marilor capitale europene de a se plia la doleanțele Rusiei pune frontul est-european, în special țările baltice, Polonia și România, într-o postură tot mai delicată.

Comentarii


© 2021 NEWS INTERNATIONAL S.A.