Potrivit unui comunicat al CCR, Curtea Constituţională, în cadrul controlului legilor posterior promulgării, cu unanimitate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma "pretenţiile părţii civile", cuprinsă în dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, în redactarea anterioară modificării prin Legea 55/2021, este neconstituţională.
Curtea a constatat că aplicarea cauzei de reducere a pedepsei reglementată de Legea 241/2005 poate fi condiţionată de către legiuitor, printre altele, de plata voluntară şi în integralitate a prejudiciului cauzat, iar nu de plata pretenţiilor părţii civile.
Determină fie crearea unui impediment de natură să împiedice acoperirea sumei respective, fie crearea unei situaţii de natură a avantaja anumiţi inculpaţi
"Îndeplinirea condiţiei referitoare la acoperirea integrală a pretenţiilor părţii civile este indisolubil legată de cuantumul acestora, neputând fi influenţată de stabilirea cuantumului prejudiciului de către procuror. Din această perspectivă se poate constata că partea civilă este liberă să solicite pretenţii într-un cuantum mult mai mare sau mult mai mic decât cuantumul prejudiciului stabilit de procuror. Acest fapt determină fie crearea unui impediment de natură să împiedice acoperirea sumei respective şi implicit a aplicării cauzei de reducere a limitelor de pedeapsă, fie crearea unei situaţii de natură a avantaja anumiţi inculpaţi, precizează instanţa constituţională.
Or, spun judecătorii constituţionali, deşi cauza de reducere a pedepsei este reglementată de către legiuitor, prin corelarea îndeplinirii uneia dintre condiţii de cuantumul "pretenţiilor părţii civile" se ajunge la situaţia în care aplicarea acestui beneficiu este condiţionată de comportamentul persoanei vătămate/de manifestarea de voinţă a părţii civile.
"Prin această modalitate de reglementare, legiuitorul a conferit persoanei vătămate/părţii civile din procesul penal o poziţie privilegiată, simpla manifestare de voinţă a acesteia din urmă putând determina posibilitatea aplicării sau neaplicării cauzei de reducere a limitelor de pedeapsă, ceea ce contravine dreptului la un proces echitabil şi principiului potrivit căruia justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi, reglementate de prevederile art. 24 şi art. 124 alin. (2) din Constituţie", notează CCR.