Șeful Consiliului Județean Călărași, călcat de DNA a câștigat 8.000.000 lei într-un an. Are 5 case

DE Vlad Alexandru | Actualizat: 22.03.2024 - 16:32
Președintele CJ Călărași, vizat de o anchetă DNA Foto: Ziua de Constanța
Președintele CJ Călărași, vizat de o anchetă DNA Foto: Ziua de Constanța

Sunt mai multe percheziții ale procurorilor DNA la mai multe instituții din Călărași. Conform unor surse judiciare, președintele Consiliului Județean, Vasile Iliuță, ar fi vizat de o anchetă. Social-democratul are o avere uluitoare.

SHARE

UPDATE Iliuță pentru Newsweek România:

În 2019, cu șase luni înainte de alegerile programate din 2020, am fost făcut inculpat de către procurorul șef al unei unități de parchet. Patru ani de zile acesta a fost subiectul tuturor. Iliuță va fi arestat.

 În 20 noiembrie 2023, am fost achitat în primă instanță de către Tribunalul București, care a precizat că fapta nu este prevazută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege.

În aceeași zi, pe 20 noiembrie, la câteva ore după ce am primit vestea achitării, am fost sunat de un reprezentant al unității de parchet care mă trimisese în judecată, reprezentant care mi-a adresat o invitație pentru o audiere la sediul instituției respective, într-un alt dosar penal, întocmit cu opt luni în urmă, la trei zile după ce avocatul meu a solicitat constatarea nulității rechizitoriului prin care fusesem trimis în judecată în dosarul în care am fost achitat în primă instanță.

Acum două zile mi-am anunțat candidatura pentru un nou mandat de președinte al Consiliului Județean Călărași.

Ieri au fost percheziții la Călărași. Într-un alt dosar. Am predat documente care ar fi putut fi trimise prin corespondență, așa cum am făcut mereu în relația cu toate instituțiile statului.

Dar în ciuda acestor situații, pentru mine un lucru este cert.

Niciodată nu trebuie să ne dispară încrederea în justiție și suntem datori mereu să clarificăm orice nuanță care poate să pună un semn de întrebare asupra activității noastre.

Și atunci când există o suspiciune, nu trebuie să ne supărăm că cineva vine și ne întreabă diferite lucruri.

Trebuie doar să răspundem și să clarificăm cât mai repede această necunoscută.

Așa cum am făcut și cum voi face mereu.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Procurorii DNA Constanţa  fac percheziţii la sediul Consiliului Judeţean Călăraşi, cât și la DGASPC Călăraşi şi la un spital din oraş, într-un dosar de corupţie

Potrivit unor surse Digi24, ar fi vizat președintele CJ, social-democratul Vasile Iliuță.

Șeful Consiliului Județean Călărași, călcat de DNA a câștigat 8.000.000 lei într-un an. Are 5 case

Anchetatorii verifică documente legate de contracte de achiziții derulate de CJ și de instituțiile subordonate. Sunt suspiciuni de corupție verificate de procurorii DNA Constanța, care au cerut predarea acestor documente. 

Citește și: Penalul Vasile Iliuță, președintele CJ Călărași, și-a vaccinat copiii la un spital din subordine

Ancheta vizează momentan fapte de coruptie, nu sunt persoane puse sub acuzare. 

 

Conform declarației de avere, Vasile Iliuță deține în comuna Vâlcelele, din județul Călărași, un teren agricol de peste 450 de hectare și 4 terenuri intravilane, 3 dintre ele de câte 2.000  de metri pătrați și unul de peste 4.300 de metri pătrați.

De asemenea, are 2 case de locuit, una în comuna Vâlcelele, iar cealalată în municipiul Călărași. De aseemena, mai are și 3 apartamente și 3 spații comerciale, 2 în România și unul în Italia.

Iliuță câștigă din salariul de la CJ 164.268 de lei anual, la care se adaugă 433.857 de lei anual din arenda unor terenuri și 7.627.368 de lei din dividende

La aceste sume se adaugă și cele ale familiei, soția sa și copiii săi câștigând peste 230.000 de lei doar din salarii la care se adaugă peste 420.000 de lei din arenda unor terenuri și peste 3.000.000 de lei din dividende.

Însă nu este prima dată când social-democratul a intrat în vizorul anchetatorilor.

Citește și: Preşedintele CJ Călăraşi, liderul PSD local Vasile Iliuţă, achitat într-un dosar de şantaj şi abuz

În 2021, președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu, fals intelectual în formă continuată și șantaj tot într-un dosar al DNA.

Procurorii DNA l-au acuzat pe Vasile Iliuță că, în perioada martie – iulie 2019, în calitatea de președinte CJ Călărași, „și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute de lege, în sensul că ar fi îngrădit dreptul la muncă al unui număr de 10 angajați din cadrul Consiliului județean Călărași. scrie Digi 24

Concret, el nu a aprobat plata drepturilor salariale angajaților respectivi în condițiile în care magistrații Tribunalului Călărași au dispus suspendarea a două hotărâri ale Consiliului Județean Călărași în urma cărora cele 10 persoane fuseseră eliberate din funcția publică pe care o dețineau. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te