Patruzeci și trei de persoane sunt acuzate că au încheiat cu o firmă contracte fictive de drepturi de autor în baza cărora au cerut indemnizaţii de sprijin pentru întreruperea activităţii, ca urmare a restricţiilor impuse din cauza pandemiei de COVID-19.
Potrivit Poliției Române, în această dimineaţă au loc 30 de percheziţii pentru destructurarea unei grupări implicate în fapte de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals în declaraţii şi uz de fals. Ar urma să fie puse în executare 44 de mandate de aducere. Percheziţiile au loc atât la sediul unei firme, cât şi la locuințele unor persoane din Prahova şi Dâmboviţa.
Conform sursei citate, în lunile noiembrie şi decembrie 2020, 43 de persoane fizice ar fi încheiat cu o firmă contracte fictive de drepturi de autor. În baza acestor contracte, ar fi solicitat acordarea indemnizaţiei de sprijin pentru întreruperea activităţii ca urmare a restricţiilor dispuse pentru limitarea efectelor pandemiei de COVID-19.
„În fapt, persoanele bănuite ar fi depus electronic documente prin care atestau în mod fictiv obţinerea unor venituri bazate pe cesionarea drepturilor de autor cu privire la activităţi de interpretare artistică, în cadrul unor evenimente contractate de societatea implicată. Fiecare solicitant ar fi întocmit şi o declaraţie pe propria răspundere cu privire la veridicitatea datelor referitoare la obţinerea de venituri din drepturi de autor şi drepturi conexe şi imposibilitatea de a-şi desfăşura activitatea pe durata stării de alertă”, precizează Poliția Română.
Ca urmare a intervenţiei anchetatorilor a fost împiedicată cauzarea unui prejudiciu de aproximativ 220.000 de lei în dauna Agenţiei Judeţene de Plăţi şi Inspecţie Socială Prahova, adaugă sursa citată.