Gigi Becali nu poate fi încă reabilitat după ce a stat la pușcărie: Înalta Curte spune că e prematur

DE Alexandru Pop | 16.10.2020 - 18:42
Gigi Becali/FOTO: Inquam Photos/Adriana Neagoe
Gigi Becali/FOTO: Inquam Photos/Adriana Neagoe

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins cererea depusă de George Becali, prin care omul de afaceri solicită să fie reabilitat, el având mai multe interdicţii după ce în anul 2015 a fost eliberat condiţionat din închisoare.

SHARE

„Respinge ca prematur formulată cererea de reabilitare judecătorească a petentului Becali George. Obligă petentul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de contestaţie în termen de 10 zile de la comunicare”, se arată în hotărârea instanţei.

Este pentru a doua oară când judecătorii nu sunt de acord cu reabilitarea în cazul lui Becali, o decizie similară fiind dată în luna ianuarie 2020.

George Becali a fost eliberat condiţionat în aprilie 2015 din Penitenciarul Poartă Albă, după ce a executat o treime din pedeapsa de 3 ani şi 6 luni primită în trei dosare. Este vorba de dosarul „Valiza”, cel privind schimbul de terenuri cu MApN şi dosarul sechestrării hoţilor care i-au furat maşina.

După ce a fost eliberat condiţionat din închisoare, Becali are mai multe interdicţii, printre care dreptul de a alege şi de a fi ales în funcţii publice.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te