Fiul lui Ilie Dumitrescu, condamnat la 8 luni cu suspendare, pentru consum de cocaină la volan

DE Elena Andrei | 15.12.2021 - 22:08
Fiul lui Ilie Dumitrescu, condamnat la 8 luni cu suspendare/foto:retetesivedete
Fiul lui Ilie Dumitrescu, condamnat la 8 luni cu suspendare/foto:retetesivedete

Potrivit hotărârii instaneți, Ilie Dumitrescu Badea – fiului cunoscutului fotbalist Ilie Dumitrescu – a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare.

SHARE

În vârstă de 22 de ani, Ilie Dumitrescu Badea a fost depistat de polițiști la volan după ce a consumat cocaină. El a fost oprit în trafic, în septembrie, pe Bulevardul Carol I, constatându-se că acesta consumase droguri.

În urma testării cu aparatul Drugtest, acesta a fost găsit pozitiv pentru cocaină și THC 5, potrivit news.ro.

Solutia instanței pe scurt / Document: Hotarâre 895/2021 15.12.2021

În baza art.396 alin.1,4 Cod procedura penală, raportat la art.83 Cod penal stabilește în sarcina inculpatului DUMITRESCU BADEA ILIE , …, pentru infracțiunea de ”conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substante ”, prevăzută de art.336 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art.396 alin.10 Cod proc.penală, pedeapsa de 8 luni închisoare. În baza art.83 alin.1 și art.84 Cod penal, amână aplicarea pedepsei de 8 luni închisoare pentru un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

Citește și

Fiul fotbalistului Ilie Dumitrescu, condamnat pentru trafic de droguri. A vândut cocaină

Fiul lui Ilie Dumitrescu, prins la volan după ce a consumat cocaină și cannabis. Are dosar penal

 

În baza art.85 alin.1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Tribunalul Bucuresti , la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art.85 alin.2 lit.b) Cod penal , instanţa impune inculpatului să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 30 zile, la Administraţiei Domeniului Public Sector 2 Bucureşti sau al Agenţiei Municipale pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti, conform deciziei consilierului de probaţiune, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, persoana nu poate presta această muncă.

În baza prevederilor art.86 alin.1 cod penal măsurile de supraveghere şi obligaţia de la lit.b), impuse inculpatului, se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucuresti.

Citește și

 

În baza prevederilor art.404 alin.3 cod proc.penală şi ale art.83 alin.4 cod penal, cu aplicarea prevederilor art.88 şi 89 cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra conduitei sale viitoare şi asupra consecinţelor la care se expune dacă va mai săvârşi infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere,respectiv: revocarea amânării executării pedepsei şi aplicarea şi executarea pedepsei, dacă:

– pe parcursul termenului de supraveghe, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţia impusă;

– săvârşeşte o nouă infracţiune, cu intenţie sau intenţie depăşită, descoperită în termenul de supraveghere, pentru care s-a pronunţat o condamnare chiar după expirarea acestui termen.

– anularea amânării aplicării pedepsei, dacă pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că mai săvârşise o infracţiune până la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus amânarea, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea acestui termen.

În baza prevederilor art.398 în ref.la art.274 alin.1 cod proc.penală va obliga inculpatul la plata sumei de 1000 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Hotărârea este supusă căii de atac a apelului, pentru procuror şi inculpat , în termen de10 zile de la data comunicării hotararii,conform prevederilor art.408 alin.1 şi art.410 alin.1 cod proc.penală. Pronunţată astăzi, 15.12.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te