„Dosarul electronic” a crescut de 130 de ori, alfabetizarea digitală a clienților justiției a rămas ca acum 20
Pandemia și frecventele proteste ale grefierilor ori magistraților au reprezentat „motoarele” trecerii sistemului judiciar în online.
Dacă la intrarea României în Uniunea Europeană interacțiunea cu justiția însemna deplasări obligatorii la instanță pentru orice fleac, iar telefonul reprezenta vârful de gamă al eficientizării relației cu cetățeanul, acum calculatorul a devenit instrumentul indispensabil. Așa-numitul „dosar electronic” a cunoscut un succes incontestabil. În doar cinci ani, numărul de accesări și de fișiere descărcate a crescut de 130 de ori, iar ritmul este departe de a se tempera. Alfabetizarea digitală a populației și colaborarea greoaie dintre instituții reprezintă însă probleme aproape la fel de serioase ca acum 20 de ani.
Digitalizarea justiției a început cu pași mărunți, într-un ritm comparabil cu cel aplicat în același domeniu de administrația publică locală. Punctul de pornire a fost o aplicație implementată de Ministerul Justiției, menită pe de o parte să asigure repartizarea aleatorie a dosarelor către completele de judecători, astfel încât să fie eliminate suspiciunile că anumite dosare ajung „unde trebuie”, iar pe de altă parte, să construiască o bază de date cuprinzând hotărârile și încheierile de ședință, în format electronic. Până azi, a rămas una dintre puținele inițiative centralizate de digitalizare a sistemului. Mai departe, fiecare instanță a fost lăsată de capul ei.
Mai mult pe ziaruldeiasi