Director din cadrul Transporturilor, reținut de DNA pentru luare de mită la cumpărarea unor nave

DE Elena Andrei | 30.06.2021 - 20:33
Director reținut pentru luare de mită la achiziționarea unor nave/Foto: ctnews

Directorul Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) din cadrul Ministerului Transporturilor, Daniel Manole, a fost reţinut de procurorii DNA într-un dosar în care este acuzat de luare de mită, constituire de grup infracțional organizat și abuz în serviciu.

SHARE

DNA a informat, miercuri, că grupul infracțional a avut ca scop achiziționarea a patru nave în valoare de aproximativ 85.000.000 lei. Manole Daniel ar fi fost recompensat cu 2.000.000 lei.

Potrivit unui comunicat al DNA, „procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 29 iunie 2021, a lui Daniel Manole, director al Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) din cadrul Ministerului Transporturilor, pentru constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit şi luare de mită, dar şi a trei administratori ai unor societăţi comerciale, în sarcina cărora s-a reţinut comiterea unor infracţiuni de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă, cumpărare de influenţă şi spălare a banilor”.

De asemenea, anchetatorii precizează că în dosar a mai fost dispusă punerea în mişcare a acţiunii penale şi faţă de un alt om de afaceri, pentru săvârşirea unor infracţiuni similare.

Procurorii anticorupţie notează că, în perioada septembrie-noiembrie 2020, Daniel Manole, în calitate de director ARSVOM, împreună cu celelalte persoane, ar fi constituit un grup infracţional care ar fi avut ca scop achiziţia, cu fraudarea legislaţiei primare în materie, de către instituţia pe care o conducea, a unui număr de patru nave (trei de salvare şi una de depoluare) în valoare de aproximativ 85.000.000 lei (fără TVA).

Citește și

Mită în formă continuată la Protecţia Consumatorilor Argeş: doi comisari, trimiși în judecată de DNA

Un agent de la Rutieră a dus un contravenient până la bancomat cu mașina poliției ca să-și ia șpaga

 

„Din cercetările efectuate până în prezent, a rezultat că în cele patru contracte încheiate sunt prevăzute clauze defavorabile achizitorului, în sensul că A.R.S.V.O.M. este obligată să plătească pentru cele patru nave mai mult de jumătate din valoarea lor, ca avans, restul banilor fiind plătiți la recepția finală. De menționat este faptul că, societatea câștigătoare a licitației doar „ar fi mimat” construcția acelor nave, în realitate acestea fiind achiziționate la jumătate de preț de la o societate comercială din Estonia. Pentru contribuția sa, inculpatul Manole Daniel ar fi fost recompensat cu un procent de aproximativ 3% (cca. 2.000.000 lei) din sumele plătite de A.R.S.V.O.M. către societatea care a livrat navele”, arată comunicatul DNA.

La data de 30 iunie 2021, Manole Daniel și doi dintre oamenii de afaceri urmează să fie prezentați Tribunalului Constanța cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, iar restul cu propunere de luarea a măsurii arestului la domiciliu.

În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.

 

Comentarii

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

© 2021 NEWS INTERNATIONAL S.A.