Pensiile de serviciu. Curtea de Apel București și Tribunalul București își suspendă activitatea

DE Adelina Sahlean | Actualizat: 21.01.2020 - 16:19

Judecătorii de la Curtea de Apel București au decis marți, cu majoritate, suspendarea activității instanței pe fondul nemulțumirilor legate de eliminarea pensiilor de serviciu.

SHARE

Decizia a fost luată în urma convocării Adunării Generale, în cadrul căreia s-a ajuns la concluzia că inițiativa legislativă afectează independența sistemului judiciar și statutul magistraților, potrivit G4media.

Până în prezent au anunțat că își suspendă activitatea: Tribunalele din Iași și Buzău, Curtea de Apel București, Curtea de Apel Craiova.

Adunarea Generală a Curții de Apel București a fost convocată la cererea Consiliului Superior al Magitsraturii, pentru emiterea unui punct de vedere asupra eliminării pensiilor de serviciu, iar în cadrul ședinței s-a suplimentat ordinea de zi cu votarea formei de protest.

Suspendarea activiătății va opera de drept, începând de mâine, cu excepția cauzelor urgente, cum ar fi discutarea măsurilor preventive.

Legea privind eliminarea pensiilor speciale va intra la votul deputaților în 28 ianuarie, a anunțat luni președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu. Comisia pentru muncă a Camerei Deputaţilor a dat raport favorabil în 17 decembrie pentru abrogarea pensiilor speciale. Singurii care își mentin privilegiile sunt militarii și polițiștii.

Magistrații își pierd pensiile speciale, deși au de partea lor o decizie a Curții Constituționale care spune că modificarea acestora este neconstituțională.

 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te