Conform ÎCCJ, rechizitoriul fusese întocmit în mod ilogic, era bazat pe rapoarte contradictorii de evaluare și chiar pe pasaje legislative inventate.
Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel la completul de cinci judecători al ÎCCJ. Majoritatea specialiștilor în drept consultați de Newsweek România au arătat că, cu probabilitate de 99%, decizia luată definitiv va fi aceeași ca a completului de trei judecători (mai multe date despre acest dosar, aici).
Dosarul este cunoscut public drept "ANRP 1". Un al doilea dosar în care acuzațiile sunt identice este numit în presă "ANRP 2". Cel mai cunoscut acuzat din acest dosar este Horia Georgescu, fostul președinte al Agenției Naționale de Integritate (amănunte despre acest caz, aici).
După aproape opt luni de la luarea deciziei, completul de trei judecători de la Înalta Curte a redactat și motivarea acesteia.
Newsweek România redă, mai jos, câteva pasaje relevante din motivare, fără alte comentarii.
Articol legislativ inexistent
"(...) acuzarea pleacă de la premisa existenței unei atribuții de serviciu de verificare a rapoartelor de evaluare din perspectivă tehnică, respectiv a corectitudinii metodelor de evaluare folosite, a comparabilelor utilizate (...). Apărarea tuturor inculpaților care au avut calitatea de membri ai Comisiei Centrale a contestat existența unei asemenea atribuții de serviciu, pornind atât de la lipsa unei prevederi exprese în acest sens, continuând cu lipsa unei reglementări a situațiilor în care trebuiau să dispună trimiterea dosarului pentru reevaluare."
"Procurorul a susținut că această atribuție (de analizare și stabilire a cuantumului final al despăgubirilor – n.r.) impunea verificarea metodelor de evaluare utilizate, reproșându-le inculpaților că <nu au solicitat explicații conform dispozițiilor din Legea nr. 247/2005 Titlul VII care prevăd expres că <<evaluatorul trebuie să răspundă cu privire la metodele standard de evaluare>>>. Deși folosirea ghilimelelor sugerează faptulcă s-ar cita dintr-o prevedere legală, Înalta Curte nu a identificat în cuprinsul legii un asemenea text."
"Înalta Curte reține că, în viziunea legiuitorului, membrii comisiei participau la lucrările ședinței Comisiei Centrale în calitate de reprezentanți ai instituțiilor statului și nu de specialiști în domeniul evaluărilor."
Membrii Comisiei nu puteau face evaluări
"Înalta Curte constată, așadar, că <analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor> la care membrii comisiei erau obligați (...) nu putea presupune un examen științific, de specialitate a raportului de evaluare, întrucât, dacă legiuitorul ar fi avut în vedere o asemenea analiză ar fi prevăzut-o expres și, în mod evident, ar fi impus pentru numire exigențe similare celor pe care le-a stabilit pentru persoana evaluatorului. Aceasta întrucât numai în condițiile existenței unei calificări în domeniu se putea pretinde membrilor comisiei o asemenea verificare de specialitate. Totodată, s-ar fi impus și condiția ca aceste persoane calificate să fie angajații instituției (sau măcar detașați în cadrul acesteia), întrucât, în mod obiectiv nu putea fi concepută o asemenea activitate de verificare a rapoartelor de evaluare doar în cadrul ședințelor Comisiei Centrale (care se desfășurau, de regulă, lunar)."
Similitudini cu organele judiciare
"Ca atare, în raport de dispozițiile anterior menționate, Înalta Curte constată că membrii Comieiei Centrale nu aveau competențe de evaluatori și nici atribuții de verificare a rapoartelor de evaluare din perspectiva metodelor utilizate, a conformității acestora cu Standardele Internaționale de Evaluare, a modalității de alegere a comparabilelor, a corecțiilor făcute etc. Cazurile în care, potrivit art. 16 alin. 7 din lege, puteau trimite dosarul pentru efectuarea unui nou raport de evaluare sunt circumscrise situațiilor în care personalul de specialitate cu atribuții în verificarea conformității cu Standardele Internaționale de Evaluaee învedera neconformitatea acestora (...) sau, în funcție de particularitățile fiecărui dosar, atunci când apreciau întemeiate obiecțiunile formulate de către persoana îndreptățită, când lămuririle date de expert nu erau apreciate suficiente, când constatau contradicții între considerente și concluzii, considerau incomplet raportul etc.
Practic, membrii comisiei se aflau într-o situație asemănătoare organelor judiciare care, atunci când au nevoie de cunoștințele unui specialist, dispun efectuarea unei expertize. Organul judiciar nu face și nici nu poate să facă o analiză științifică a expertizei (pentru simplul motiv că nu are cunoștințele necesare, de aceea și apelează la un specialist), ci verifică doar dacă expertul a răspuns în mod complet, dacă există sau nu contradicții între conținut și concluzii sau dacă acestea din urmă sunt clare.”
“De altfel, este greu de imaginat în vreun sistem de drept existența unei reglementări prin care legiuitorul să acorde unei persoane neinițiate într-un domeniu prerogativa de verificare a unei lucrări întocmite de un specialist iar ulterior să fie angajată răspunderea sa de orice fel, inclusiv cea penală, pentru modul în care și-a îndeplinit această atribuție.
În logica rechizitoriului, ar însemna ca, ori de câte ori, în cursul judecății, în baza unei noi expertize, sunt înlăturate concluziile raportului de constatare tehnico-științifică sau ale celui de expertixă efectuat în cursul urmăririi penale, reținându-se grave deficiențe ale acestuia, cu consecința pronunțării unei soluții de achitare, să fie angajată răspunderea penală a procurorului, care nu a observat carențele actului pe care și-a întemeiat soluția de trimitere în judecată și, astfel, a provocat o vătămare importantă a intereselor legale ale unei persoane, care a fost nevoită să suporte rigorile unui proces penal și toate consecințele ce decurg din acesta."
"Graba total nejustificată a Parchetului"
"Concluzionând, în prezenta cauză, Înalta Curte va proceda la analiza modalității în care membrii Comisiei Centrale și-au îndeplinit obligațiile prevăzute de lege din perspectiva celor anterior reținute, respectiv a inexistenței unei obligații prevăzută de lege de verificare a rapoartelor de evaluare sub aspectul chestiunilor ce țin de temeinicia acestuia.
Încă de la început, Înalta Curte apreciază că se impune semnalarea grabei total nejustificate a parchetului de soluționare rapidă a dosarului, în mai puțin de o lună de zile, prin trimiterea în judecată a tuturor membrilor Comisiei Centrale, fără stabilirea circumstanțelor în care s-au petrecut faptele (...)."
"(...) modul rapid pe care procurorii și l-au impus pentru desfășurarea anchetei a condus și la lipsa unui studiu aprofundat în privința legislației incidente, la efectuarea unui raport de constatare tehnico-științifică de evaluare a terenului în termen de o zi (cu privire la care s-au constatat ulterior grave carențe), la refuzul de efectuare a unei expertize de evaluare, deși dispozițiile legale obligau la administrarea probei, cu consecința trimiterii în judecată a unor persoane în absența oricărei probe care să infirme buna-credință a acestora și faptul că nu au făcut altceva decât să-și exercite atribuțiile rezultate din numirea lor în cadrul Comisiei Centrale."
Diacomatu și Dumitrean, vinovați
"Practic, ceea ce li se reproșează inculpaților care au avut calitatea de membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor este că nu au observat carențele raportului de evaluare și nu au adresat acele întrebări care erau de natură a le evidenția.
În primul rând, astfel cum s-a arătat anterior, inculpații nu aveau atribuții de verificare a rapoartelor de evaluare. (...)
De asemenea, Înalta Curte constată că dispozițiile legale nici nu prevedeau posibilitatea chemării evaluatorului pentru a da explicații în fața membrilor Comisiei Centrale."
"Rezultă cu evidență faptul că evaluatorul intern verifica conformitatea metodelor cu standardele, comparabilele utilizate, corecțiile aplicate iar analiza pe care acesta o făcea era una profundă, de detaliu și, în cazul în care constata nereguli, sesiza motivat Comisia Centrală în vederea desemnării unui alt evaluator.
Astfel cum s-a arătat anterior, legea nu prevede pentru membrii Comisiei Centrale atribuții de verificare a rapoartelor de evaluare din punct de vedere științific, al verificării metodelor folosite și concordanței acestora cu Standardele Internaționale de Evaluare, aceștia neavând nici un fel de competențe în acest sens. (...)
Înalta Curte constată că, exceptându-i pe Diacomatu Sergiu și Dumitrean Crinuța (care cunoșteau parcursul nelegal al dosarului), pentru ceilalți membri ai Comisiei nu existau motive de suspiciune cu privire la respectarea procedurii (...)."
Raportul DNA, plin de "carențe grave"
"În ceea ce privește raportul de constatare întocmit de către specialiștii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (...), Înalta Curte reține gravele carențe ale acestuia, explicate în raportul de expertiză, constatări asupra cărora Ministerul Public, Direcția Națională Anticorupție, asistată de un expert parte, nu a formulat obiecțiuni, deși s-a acordat un termen de judecată în acest sens."
"În ceea ce-i privește pe ceilalți membri ai Comisiei Centrale (alții decât Diacomatu Sergiu și Dumitrean Crinuța – n.r.), (...) nu existau elemente de nelegalitate sau netemeinicie care să determine adoptarea unei alte decizii decât cea de emitere a titlului de despăgubire. (...)
În aceste condiții, se constată că nici din perspectiva laturii obiective și nici a laturii subiective nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave (...)."
Urmărire penală fără rigoare
"Referitor la măsurile preventive, în primul rând este de arătat faptul că existența acestora nu exclude pronunțarea unei soluții de achitare. Pe de altă parte, Înalta Curte a constatat că urmărirea penală nu s-a desfășurat cu rigoarea care ar trebui să caracterizeze orice proces penal, astfel că s-a ajuns la o soluție de trimitere în judecată înainte de administrarea tuturor probelor care ar fi condus la stabilirea corectă a situației de fapt. Astfel cum s-a arătat în camera preliminară, în mod nelegal procurorul a respins cererea de efectuare a unei expertize de evaluare a terenului, bazându-se exclusiv pe concluziile propriilor specialiști, concluzii care au fost practic desființate de către experți, fără ca Ministerul Public, prin expertul parte sau prin procuror, să formuleze vreo obiecțiune în ceea ce privește constatările acestuia."
"În primul rând, Înalta Curte nu poate să nu remarce inconsecvența și lipsa oricărei logici a rechizitoriului cu privire la modul în care trebuia evaluat terenul. Astfel, se susține în actul de sesizare că se impunea compararea sa cu terenuri agricole. (...) Pe de altă parte, același rechizitoriu se fundamentează, pentru stabilirea prejudiciului, (...) nu prin compararea sa (a terenului în cauză – n.r.) cu terenuri agricole extravilane, ci cu terenuri intravilane construibile (...)."
