În dosarul numit de presă "ANRP 2", în care DNA reclama pagube de peste 84 de milioane de euro prin supraevaluarea unor imobile, Înalta Curte a decis, definitiv, achitări pe bandă rulantă. Motivarea arată că nici paguba nu există, nici atribuția acuzaților de a evalua imobilele.
Fostul şef al ANI Horia Georgescu a fost achitat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) în dosarul privind despăgubirile de la ANRP.
Fără precedent în justiția românească: o judecătoare a condamnat la pedepse cu închisoare cu executare pe baza a patru volume de probe la care nici acuzații, nici avocații acestora nu au avut acces. Mai grav și mai absurd, chiar existența acelor volume a fost ținută secretă.
George Maior, fost șef al SRI, contestă raportul Comisiei parlamentare de control al SRI care-l acuză de poliție politică, insinuând că parlamentarii au ținut cont doar de ce a spus Horia Georgescu, fostul șef al ANI. Acesta din urmă a replicat: am probe, Maior minte grosolan.
Într-un interviu acordat Newsweek Romania, Horia Georgescu, fost șef al Agenției Naționale de Integritate, a vorbit despre raportul Comisiei de control a activității SRI, despre acuzațiile aduse lui George Maior și despre folosirea instituțiilor de forță în politică.