De asemenea, Bogdan Gabor a arătat și cum ar putea fi „reașezată” legislația, astfel încât să se păstreze independența procurorilor.
Procurorul arată că decizia CCR prin care președintele țării este obligat să o revoce pe șefa DNA are efecte mult mai largi, asupra tuturor procurorilor din România, motiv pentru care ar fi necesară o reglementare legislativă, care s-ar putea face prin intervenția Consiliului Superior al Magistraturii.
„Decizia Curții este definitivă și general obligatorie. Pe de altă parte, având în vedere că CCR a consfințit, prin decizia referitoare la procurorul șef al DNA, faptul că ministrul Justiției poate interveni în cariera tuturor procurorilor, apreciez că ar trebui găsită o soluție legislativă.” Magistratul adaugă că, „în acest sens, CSM ar trebui să îl sesizeze pe ministrul Justiției, iar acesta, la rândul său, să își exercite inițiativa legislativă în așa fel încât să se găsească o soluție legistalitvă în privința Statutului judecătorilor și al procurorilor, pentru a fi respectată norma constituțională, adică autoritatea ministrului asupra procurorilor, și, în același timp, să fie asigurată independența procurorului în administrarea actelor de urmărire penală. Și nu în ultimul rând, să fie respectat și consfințit rolul CSM în asigurarea independenței justiției și în gestionarea carierei procurorilor.”
Pe de altă parte, deși o astfel de măsură ar asigura independența procurorilor, fără să conteste puterea CCR, cel puțin în actuala conjunctură politică este greu de crezut că această variantă ar fi susținută de ministrul Tudorel Toader și de coaliția PSD-ALDE, chiar dacă CSM ar solicita o reglementare legislativă de acest tip.