„Am avut onoarea şi responsabilitatea ca, timp de trei ani, să conduc Ministerul Public, deţinând cea mai înaltă funcţie pe care o poate atinge un procuror de carieră. La final de mandat, gândurile mele se îndreaptă, în primul rând, către cetăţeni, pentru că – în calitate de magistrat – m-am aflat în serviciul public.
Cetăţenilor României doresc să le transmit că am îndeplinit obiectivele pe care mi le-am asumat la preluarea mandatului de procuror general. În momentul de faţă, Ministerul Public este o instituţie modernă, întărită, capabilă să îşi îndeplinească rolul constituţional, acela de a reprezenta, în activitatea judiciară, interesele generale ale societăţii şi de a apăra ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor.
În mod deosebit, doresc să menţionez, ca obiectiv îndeplinit, soluţionarea dosarelor istorice, o restanţă majoră a Ministerului Public, atât în sensul necesităţii stabilirii adevărului judiciar cât şi ca o datorie vizând restituirea adevărului istoric”, afirmă Augustin Lazăr, în mesajul postat pe pagina de Facebook a Ministerului Public.
Procurorul general a îndemnat opinia publică să aibă încredere în procurori şi în justiţie.
„La final de mandat, gândurile mele se îndreaptă, în al doilea rând, către tânăra generaţie de procurori, căreia îi adresez îndemnul de a profita de numeroasele oportunităţi de perfecţionare profesională, pentru că garanţia independenţei ne este dată prin lege, dar este consolidată prin competenţă şi respectarea standardelor de etică şi integritate profesională.
În încheiere, doresc să transmit opiniei publice să aibă încredere în capacitatea Ministerului Public de a-şi îndeplini rolul constituţional, să aibă încredere în justiţie, ca factor determinant pentru modernizarea societăţii româneşti şi consolidarea statului de drept”, mai spune Lazăr.
Augustin Lazăr îşi încheie mandatul de procuror general pe data de 27 aprilie.